Alexander Zverev a găsit vinovatul pentru înfrângerea categorică din finala cu Carlos Alcaraz

Carlos Alcaraz, omul momentului în circuitul ATP, l-a învins pe Alexander Zverev, duminică, în finala turneului de la Madrid. După înfrângerea suferită, germanul a susținut că organizatorii l-au dezavantajat când au făcut programul competiției.

Alexander ZverevFoto: atp/ twitter

Alcaraz a strălucit la Madrid și s-a impus după doar 61 de minute de joc în fața celui de-al doilea favorit de la Caja Magica, scor 6-3, 6-1.

După ce a fost învins în finală, Alexander Zverev s-a arătat nemulțumit de progrmaul impus de organizatorii de la Caja Magica.

Alexander Zverev denunță programul încărcat de la ATP Madrid

„Programul trebuie făcut mai bine… În semifinală am început meciul la ora 23:00. Am jucat trei seturi și am terminat la 1:30.

Până am ajuns la hotel, am mâncat și am lucrat cu fizioterapeutul pentru recuperare, s-a făcut ora 5:00.

Dacă stai treaz până la ora 4:00-5:00, a doua zi ești obosit. Dacă faci asta două zile la rând, ești complet epuizat. În aceste condiții, nu ai cum să performezi la cel mai înalt nivel” – Alexander Zverev.

Decizia luată de Carlos Alcaraz după victoria entuziasmantă de la Madrid

Alexander Zverev, cuvinte de laudă la adresa lui Carlos Alcaraz

Locul trei mondial l-a lăudat pe Alcaraz pentru succesul de la Madrid, susținând că la momentul actual ibericul este cel mai bun jucător al planetei.

„Vreau să-l felicit pe Alcaraz. La momentul actual este cel mai bun jucător de tenis din lume.

Este bine pentru lumea tenisului că vom avea un asemenea superstar care va câștiga atâtea Grand Slamuri.

Cu siguranță va fi numărul unu mondial și cred că va câștiga turneul de la Madrid de multe ori” – Alexander Zverev.

Acesta este al patrulea titlu obținut de Alcaraz în acest sezon, după cele de la Rio de Janeiro, Miami Masters și Barcelona. El mai are în palmares trofeul de la Umag (2021).

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.