Amenzi de peste 28.000 de lei aplicate de poliţiştii braşoveni în doar două ore

Amenzi de peste 28.000 de lei aplicate de poliţiştii rutieri din Braşov, în această dimineaţă. de la 7.00 până la 9.00, oamenii legii au aplicat nu mai puţin de 62 de sancţiuni, dintre acestea 49 pentru depăşirea limitei de viteză şi 6 pentru şoferi care au fost prinşi băuţi la volan. Nişi pietonii nu au scăpat, patru oameni au primit amenzi. 

Polițiștii brașoveni au reținut 10 permise de conducere, dintre acestea 6 fiind pentru conducere sub influența alcoolului, 3 pentru vitează mult prea mare  şi unul pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului.

Razia poliţiştilor a fost în principalele căi rutiere de intrare şi ieșire din municipiul Brașov, în zonele unde şoferii deseori dedpăşesc limita de viteză dar și în punctele cu risc rutier.

„Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în orice deplasare, astfel încât să nu creeze întâmplări neașteptate pentru ceilalți participanți la trafic.

Pietonilor le recomandăm să nu se expună pericolului prin traversări prin loc nepermis, să se asigure că intenția de a traversa a fost observată și că șoferii pot opri în condiții de siguranță.

Pentru participanții la trafic pe două roți, un lucru foarte important este echipamentul de protecție, alături de un comportament predictibil pentru cei din jurul lor. 

De asemenea, conducătorilor auto le recomandăm să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată. La apropierea de intersecții să crească atenția, în special la schimbarea direcției de deplasare spre stânga, iar la apropierea de trecerile pentru pietoni să reducă viteza de deplasare și să mărească atenția, pentru a putea opri în condiții de siguranță.

Polițiștii rutieri atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice, consumul de alcool scăzând capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.”, a transmis IPJ Braşov.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.