Anchetă în Franța după ce un meci de fotbal s-a terminat cu scorul de 22-1

​Comisia de disciplină a Ligii Mediteraneene de Fotbal a deschis un dosar pentru suspiciune de fraudă în legătură cu meciul dintre Arles şi FC Septemes, din campionatul Regional 2 (liga a șaptea), disputat duminică şi încheiat cu scorul de 22-1.

Mingi de fotbalFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

„Un dosar disciplinar pentru suspiciune de fraudă a fost deschis, miercuri seară, de către comisia regională de disciplină. Cazul este acum în curs de investigare, iar rezultatul meciului nu a fost omologat”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului.

Arbitrul meciului, precum şi delegatul şi conducătorii cluburilor în cauză ar urma să fie audiaţi. Se aşteaptă ca procedura să dureze „aproximativ o lună”.

Rezultatul meciului de duminică a atras atenţia în mod special pentru că, pe lângă diferenţa mare de scor, i-a permis lui Arles să preia primul loc în campionatul R2, al şaptelea eşalon al fotbalului francez, de la echipa de rezerve a lui Martigues, care era lider la golaveraj până atunci. Doar primul loc permite promovarea în campionatul Regional 1, scrie News.ro.

Faptul că scorul nu a fost omologat înseamnă că ultima etapă, care se joacă în acest weekend, nu va stabili echipa promovată.

Potrivit mai multor relatări, echipa Septemes era formată din jucători ai formaţiei de rezerve „sau chiar ai echipei a treia”, iar portarul era un jucător de câmp. În meciul de duminică a jucat şi antrenorul, dar şi un alt cadru tehnic, de peste 50 de ani.

„Logica ar fi fost să primim 30 sau 40 de goluri. Am vrut să încheiem onorabil sezonul, fără a să declarăm forfait şi să păstrăm astfel etica campionatului”, a declarat Salah Nasri, preşedintele FC Septemes, pentru cotidianul La Provence, precizând că jucătorii din prima formaţie nu au dorit să facă deplasarea la Arles.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.