Avioanele de luptă Gripen maghiare, alertate din cauza unei aeronave care zbura din România în Germania

Avioanele de luptă Gripen ale Forţelor Armate din Ungaria au fost alertate din cauza unei aeronave de tip C-130, înmatriculată în S.U.A., care se îndrepta dinspre România spre Germania, au transmis forţele armate, miercuri, potrivit agenţiei de presă MTI, potrivit News.ro.

Aeronava militara Hercules C-130Foto: AGERPRES

Centrul Comun de Operaţiuni Aeriene al NATO a ordonat miercuri, la prânz, decolarea avioanelor de luptă maghiare care asigură pregătirea pentru apărare aeriană, deoarece un avion american care avea ca destinaţie localitatea germană Ramstein nu a stabilit legătură radio cu controlorii maghiari de trafic aerian la intrarea în spaţiul aerian al Ungariei, se precizează în comunicat.

Cele două avioane Gripen au început identificarea aeronavei americane la Lacul Balaton.

După ce contactul radio a fost stabilit cu succes, aeronava înmatriculată în S.U.A. a părăsit spaţiul aerian al Ungariei, iar avioanele de luptă maghiare s-au întors la baza de la Kecskemét, a specificat Ministerul Apărării.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.