Bărbat găsit mort pe peronul gării CFR din Sfântu Gheorghe

Un bărbat de aproximativ 50 de ani, a cărui identitate nu este cunoscută, a fost găsit mort, joi dimineaţa, pe peronul Gării CFR din Sfântu Gheorghe, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna.

Potrivit sursei citate, acesta nu prezenta urme de violenţă, iar medicii legişti vor stabili cauza decesului după efectuarea necropsiei.

„La data de 13 octombrie, în jurul orei 5,00, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Covasna au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că în staţia CFR Sfântu Gheorghe o persoană se află căzută pe peron. În urma sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului împreună cu un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei, un bărbat de aproximativ 50 de ani. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că bărbatul nu prezintă urme vizibile de violenţă. Acesta a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Covasna”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Covasna, Radu Stroe.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii identităţii bărbatului, precum şi a împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.