Belgia: Sistemul de primire a solicitanților de azil este saturat, armata a fost chemată în ajutor

Armata belgiană va crea circa 750 de locuri temporare în cazărmi pentru a-i caza pe solicitanţii de azil şi a uşura presiunea asupra sistemului de primire saturat, au anunţat miercuri Ministerul Apărării şi Secretariatul de stat pentru azil şi migraţie.

Centru de azilanți în BruxellesFoto: Noe Zimmer / Zuma Press / Profimedia

Aceste adăposturi vor fi instalate „în hangare, cu instalaţii sanitare mobile dacă vor fi necesare”, iar mesele vor fi asigurate şi ele provizoriu de Ministerul Apărării, precizează un comunicat al ministerului de resort, relatează AFP și Agerpres.

„Un sat de containere” în care se vor afla 750 de locuri este prevăzut „într-o a doua fază”. „Este foarte important să poată fi construit cât mai rapid posibil pentru ca primirea temporară de urgenţă în hangarele Ministerului Apărării să fie cât mai scurtă posibilă”, a adăugat sursa citată.

Capacităţile de primire a solicitanţilor de azil în Belgia sunt în prezent de 31.000 de locuri, cu o rată de ocupare de 95%, ceea ce înseamnă că de fapt centrele sunt pline, potrivit unui purtător de cuvânt al Fedasil, agenţia pentru primirea solicitanţilor de azil.

Şi nu este pentru prima dată în această criză când guvernul cheamă Ministerul Apărării în ajutor.

Armata „pune deja la dispoziţie aproape 6.000 de locuri de primire, circa 20% din capacitatea de primire totală a ţării noastre”, a reamintit ministrul Apărării, Ludivine Dedonder.

Într-o fază ulterioară, Regia clădirilor – gestionarul imobiliar al statului federal – va fi însărcinată să găsească infrastructuri pentru a aduce o „soluţie structurală” pentru primirea familiilor şi înlocuirea satului de containere, a mai spus ea.

Guvernul face de asemenea eforturi de a elibera locuri în reţeaua de primire accelerând plecarea persoanelor care lucrează şi „se pot descurca singure”, a declarat noul secretar de stat pentru azil şi migraţie, Nicole de Moor.

Ea a observat, de asemenea, că „peste 50% dintre cererile de azil depuse în Belgia corespund unor cereri deja depuse în alte ţări ale UE”.

„Presiunea azilului devine enormă în ţara noastră dacă solicitanţii de azil nu se întorc în prima ţară de intrare în UE – însărcinată cu procesarea dosarului lor, potrivit regulilor europene” – a declarat ea, anunţând crearea unui „centru specializat” pentru aplicarea acestor returnări.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.