Blue Air, replică după amenda ANPC: „Nu este firesc să aflăm din presă. În plus, cifrele sunt greșite…”

Compania Blue Air, prin Presedintele Consiliului de Administratie Oana Petrescu, susține că a aflat din presă despre amenda ANP și contestă cifrele invocate de instituție.

Blue AirFoto: Blue Air

„Nu este firesc să aflăm așa ceva din presă. Tocmai am verificat, societatea nu a primit nici o comunicare în acest sens de la ANPC. În plus, cifrele sunt greșite – se referă la toate biletele anulate în respectiva perioadă din cauza valurilor 3, 4 și 5 de pandemie (care oricum reprezintă mai puțin de 10% din totalul zborurilor Blue Air din acea perioadă). Din totalul numărului de pasageri mentionați, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta”, spune comunicatul Blue Air.

Oana Petrescu consideră că nu trebuia ca ANPC să facă acest anunț către public înainte de a clarifica toate aspectele cu compania.

„Este o perioadă dificilă pentru întreaga aviație, iar managementul și oamenii Blue Air fac eforturi uriașe să rezolve zi de zi toate provocările care apar, astfel încât pasagerii noștri să aibă asigurată predictibilitatea atât de necesară pentru un concediu plăcut și în siguranță; chiar nu înțeleg de ce este nevoie să avem această discutie acum, cu presa, înainte să o fi avut o comunicare directă între companie și autoritate, așa cum ar fi fost firesc”, a spus CEO Blue Air.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Blue Air cu suma de două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 – 30 aprilie 2022, şi obligă compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

„În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021 – 30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare totală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, precizează ANPC.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.