Brașovul, printre orașele cu cele mai multe locuri de muncă libere în call-center

Call-center-ul se află pe locul șapte în topul celor mai mari angajatori din țară. Salariile ajung în acest domeniu și la 30.000 de lei, iar candidații aleg acest domeniu din ce în ce mai des.

”Este unul dintre puținele domenii în care vedem o distribuire cât se poate de echilibrată a categoriilor de candidați. Aplică aproape în mod egal atât cei din segmentul entry-level și fără experiență, cât și cei cu senioritate, specialiștii sau managerii. Candidații sunt atrași nu doar de numărul mare de locuri de muncă disponibile, ci și de oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă acest sector, de faptul că pot lucra în companii foarte mari, multinaționale, dar și de posibilitatea de a se specializa la job, în cazul aplicanților care nu au experiență”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Conform datelor Salario, 30% dintre cei care lucrează în telecom au un salariu lunar cuprins între 4.000 și 7.000 de lei. 25% câștigă între 2.000 și 3.000 de lei, 19,5% între 3.000 și 4.000 de lei și 12,2% între 7.000 și 10.000 de lei. 8,7% au salarii mai mici de 2.000 de lei și 4,7% de peste 10.000 de lei.

Acest domeniu este foarte extins la nivel național, iar diferențele de salariu între București și restul orașelor din țară este destul de mare.

Brașovul se află printre orașele cu cele mai multe locuri de muncă libere în call-center. Lista este continuată de Iași, Cluj-Napoca, Timișoara sau Sibiu.

Orașele cu cele mai mici salarii medii nete din call-center

  • Balș: 1.600 lei
  • Târgu Jiu: 1.763 lei
  • Mediaș: 2.000 lei
  • Miercurea Ciuc: 2.100 lei
  • Bacău: 2.300 lei

Cele mai mari salarii înregistrate sunt asociate pozițiilor de director general (30.000 de lei), inginer software (30.000 de lei), manager IT (29.150 de lei), director tehnic (26.500) sau arhitect IT (25.000).

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.