BREAKING / Financial Times: Rusia și Ucraina lucrează la un plan de pace scris pentru încheierea războiului

Ucraina și Rusia au redactat o primă versiune a unui plan de pace ce include 15 puncte, printre care încetarea focului și retragerea trupelor rusești dacă Kievul își declară neutralitatea și acceptă o limită asupra forțelor sale armate, scrie Financial Times, citând 3 surse apropiate de discuții.

Conform britanicilor, ucrainenii și rușii s-au apropiat semnificativ de un acord de pace, format din 15 puncte, care prevăd printre altele: 

  • Acord de încetare a focului între Ucraina și Rusia
  • Retragerea trupelor ruse (este neclar din ce zone)
  • Neutralitatea militară a Ucrainei / cu limitarea forțelor armate
  • Ucraina se angajează să nu găzduiască baze militare străine în schimbul garantării protecției din partea unor aliați precum SUA, Marea Britanie și Turcia

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri dimineața că negocierile de pace cu Ucraina nu sunt ușoare dar că există speranță pentru un compromis.

„Mă ghidez după evaluările făcute de negociatorii noștri. Aceștia spun că discuțiile nu sunt ușoare din motive evidente. Dar, cu toate acestea, există o speranță de a ajunge la un compromis”, a declarat Lavrov în timpul unui interviu acordat postului de televiziune RBC.

Mihailo Podoliak, unul dintre negociatorii ucraineni, a declarat marți noaptea după încheierea negocierilor că încă există contradicții fundamentale dar „cu siguranță există loc de compromis”.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat mai devreme în cursul zilei de miercuri că negociatorii discută o soluție de compromis în care Ucraina să rămână neutră, după modelul Suediei și al Austriei.

Negociatorul-șef al Rusiei, Vladimir Medinski a explicat că modelele austriac și suedez ar însemna că Ucraina își va putea păstra armata, dar nu va avea voie să găzduiască baze sau trupe străine.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.