Campusul Politehnicii se redeschide din 2 iunie pentru public / Programul de vizitare

Campusul Universității Politehnice din București se redeschide din 2 iunie pentru public după un an și jumătate în care accesul cetățenilor nu a fost permis, a anunțat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Parcul PolitehniciiFoto: Facebook

  • ”Am semnat astăzi cu domnul rector Mihnea Costoiu protocolul prin care cetățenii au acces în campusul Politehnicii.
  • Înainte de a vă da alte detalii, o spun din capul locului: de comportamentul vizitatorilor va depinde dacă acest loc plăcut din #Sectorul6 va rămâne deschis pe o perioadă cât mai lungă de timp.
  • Discuțiile pe care le-am purtat în ultimul an și jumătate cu conducerea Politehnicii nu au fost simple și a fost nevoie să vin cu garanții clare că Universitatea și procesul de educație nu vor avea de suferit”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Accesul cetățenilor în campus a fost oprit în noiembrie 2020 după ce vechiul protocol între cele două instituții a fost reziliat unilateral de către rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti pentru că primăria nu şi-a respectat obligaţiile, respectiv asigurarea pazei şi a curăţeniei.

Programul pentru activitățile de recreere în cadrul Campusului va fi următorul:

  • luni- vineri: 6:00- 8:00, 17:00-22:00;
  • sâmbătă- duminică: 6:00-22:00 ;
  • în perioada vacanțelor intersemestriale și a vacanței de vară, programul va fi de luni până duminică, în intervalul orar 6:00- 22:00;

Porțile de acces pentru vizitatori/terți în Campusul Noul Local al UPB vor fi: Poartă acces Splai (Splaiul Independenței nr 313), Poartă acces Iuliu Maniu (Iuliu Maniu nr 6);

Pentru porțile pietonale Ec. Cezărescu, Gang Metrou (Bd. Vasile Milea), Poartă Precis- Stație STB (Bd. Iuliu Maniu nr 6), accesul va fi permis în intervalul orar 7:00 până la ora 21:00, de luni până vineri doar salariaților/studenților universității pe baza legitimației.

”Universitatea Politehnică dispune de cca. 60 de hectare, majoritatea fiind spațiu verde bine întreținut. Pentru a limita disconfortul inerent creat universității în urma accesului public, spațiul va putea fi folosit în special pentru plimbare în aer liber. Astfel, nu va fi permis accesul cu animale de companie, cu biciclete, trotinete, scutere s.a.m.d.”, a mai scris Ciprian Ciucu.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.