Cod galben de furtuni pentru 32 de județe din România, printre care și Brașov

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică valabilă până în această seară la ora 22.00. Sunt vizate de această atenționare 32 de județe din nord estul, estul, centrul și sudul țării.

„În intervalul menționat, local în sudul, centrul, estul și nord-estul țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 de litri pe metru pătrat și izolat 40…50de litri pe metru pătrat. Manifestări de instabilitate atmosferică, dar pe arii mai restrânse și la intensitate mai redusă, vor fi luni (13 iunie) în sud, în centru și în zonele montane”, spun reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

Județele vizate de atenționarea cod galben sunt: Alba, Argeș, București, Bacău, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.