Competiția dintre marile puteri aduce noi oportunități și provocări statelor mici

În Caietele sale din închisoare, gânditorul italian Antonio Gramsci nota că natura crizei din vremea sa „constă tocmai în faptul că vechiul moare și noul nu se poate naște: în timpul acestui interregn observăm cele mai variate fenomene morbide.” Intrate fiind într-o nouă perioadă de interregn, micile puteri din sistemul internațional întâmpină noi oportunități strategice dar și o cascadă de crize care le testează reziliența.

Marius GhinceaFoto: Arhiva personala

Cu excepția unui număr redus de „rogue states” care populează lumea, ultimele trei decenii de hegemonie americană au adus un mix de beneficii în termeni economici și democratici micilor puteri dar cu costul constrângerii spațiului de manevră pe care acestea l-au avut la dispoziție. Aceste țări au trebuit să urmeze prescripțiile liberale promovate de Occident pentru a putea să beneficieze de beneficiile ordinii liberale internaționale. Acest lucru a adus imense beneficii populațiilor și societăților ce anterior au trăit sub represiunea perpetuă a unor guverne autoritare și nedemocratice. A adus, în același timp, și suferință economică pentru unii și o creștere a inegalității veniturilor pentru mulți, pe măsură ce ideile economice neoliberale au fost propagate de-al lungul și de-a latul lumii.

Sfârșitul hegemoniei americane aduce cu ea un spațiu de manevră mai larg pentru acele puteri mici și medii care vor să adopte modele economice și politice divergente, așa cum vedem în Serbia, Turcia, Arabia Saudită sau chiar Ungaria. În același timp, sfârșitul hegemoniei americane vine cu o „cascadă de crize” sau o „policriză” care testează reziliența puterilor mici și medii, putând să ducă la colapsul unor state cu instituții foarte slabe. Puterile mici și medii, democrații sau nu, vor putea să se bucure de oportunitățile oferite de creșterea opțiunilor din sistemul internațional doar dacă vor putea să își controleze atent fragilitatea și să construiască reziliență și coeziune internă. Din păcate, trendurile recente ne indică că creșterea rezilienței statale s-ar putea să vină, în unele cazuri, cu costul eroziunii instituțiilor democratice, în special în acele țări cu culturi democratice slabe. Pentru a preveni aceste trenduri, marile puteri liberale trebuie să ofere micilor puteri stimulente și beneficii superioare celor oferite de puterile autocratice cu condiția ca acestea să rămână democrații.

Hegemonie, monopol și glocalizare

Ordinea liberală internațională instituită după sfârșitul Războiului Rece a fost clădită pe doi piloni fundamentali: preponderența militară americană și monopolul occidental asupra furnizării de bunuri globale cvasi-publice. Puterea militară americană a reprezentat bățul, iar monopolul asupra furnizării de bunuri globale cvasi-publice a reprezentat morcovul guvernanței globale de sorginte liberală. Pe parcursul anilor 1990 și 2000, dacă voiai să te dezvolți, să obții capital străin, să obții acces la piețele internaționale în condiții preferențiale, trebuia să îndeplinești condițiile impuse de instituțiile liberale create în Occident. Instituțiile, banii și puterea liberalismului global erau, cum zic englezii, „the only game in town”. Puterile mici și mijlocii care voiau să aibă un loc la masa guvernării globale trebuiau să achieseze la regulile clubului liberal.

Aceste aspecte au permis apariția globalizării și glocalizării drept fenomene definitorii ale perioadei post-decembriste. Glocalizarea a redefinit economia și guvernanța globală. A permis nivele nemaivăzute de conectivitate trans- și internaționale a rețelelor industriale, energetice, culturale și politice. Localul și globalul deveneau mai importante decât naționalul. Efectul politic al acestor dinamici a constat în legarea mâinilor micilor puteri, care ajung să fie forțate să se conformeze modelului politic și socio-economic liberal dacă voiau să continue să beneficieze de pe urma ordinii liberale. Au trebuit, de asemenea, să renunțe la autoritatea de a legifera și reglementa în favoarea autorităților locale („descentralizare”) și globale (organizațiile internaționale). Rezultatul a constat în nivele nemaivăzute de interconectare economică, energetică, industrială și, deseori, politică. Într-un asemenea context, disciplinatorul șef nu mai era statul, acest Leviatan bătrân, ci piața – monarhul global ce își exercita neîncetat puterea disciplinară. Cu toate beneficiile și costurile pe care le-a adus, o astfel de ordine globală nu avea cum să rezite. Monopolul global liberal avea propriile sale contradicții ce au ajuns să fie exploatate de noii competitori.

Sfârșitul ordinii globale

La fel cum orice monopol dintr-o piață cu bariere de intrare reduse nu are cum să reziste, nici monopolul liberal asupra furnizării de bunuri cvasi-publice globale nu avea cum să reziste pe termen lung. Preponderența militară americană și monopolul occidental asupra furnizării de bunuri cvasi-publice globale a fost erodat de puteri revizioniste ce au dorit să acapareze părți din „piața” relațiilor internaționale. State precum China sau Rusia fac acest lucru în două moduri. În primul rând, se folosesc de oportunitățile economice oferite de ordinea liberală pentru a reduce decalajul material față de Occident, acumulând nivele din ce în ce mai înalte de putere materială. Inevitabil, rezultatul este reducerea puterii relative a SUA în relația cu restul lumii, dar în special cu China. În al doilea rând, puterile revizioniste au dezvoltat bunuri cvasi-publice globale alternative celor oferite de Occident. Scopul acestora este substitutiv, oferirea unor alternative serviciilor și bunurilor cvasi-publice occidentale, eliminând efectiv monopolul existent. Acest lucru înseamnă că puterile mici și mijlocii nu mai trebuie să meargă, în mod neapărat, la Banca Mondială sau la FMI, cu regulile lor neoliberale și condițiile politice liberale, ci au acum și surse alternative de capital. Acest lucru nu era posibil în anii 1990 sau 2000. Această evoluție pune capăt monopolului liberal asupra furnizării de bunuri cvasi-publice globale și odată cu ea produce o nouă piață strategică în care statele mici sunt cumpărătorii, iar marile puteri sunt vânzătorii care încearcă să își vândă propriile bunuri cvasi-publice globale și propriul model socio-politic. Asta crește puterea relativă a statelor mici și mijlocii, care nu se mai găsesc într-o relație de tip monopolist, cu o singură opțiune. Dacă nu sunt mulțumiți de condițiile instituțiilor liberale, statele mici și mijlocii au acum libertatea de a se duce la instituțiile create de China sau chiar de Rusia, care vin cu propriile condiții și reguli. Același lucru se poate spune despre securitatea colectivă și garanțiile de apărare.Citeste intregul artiicol si comenteaza pe Contributors.ro

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.