Complex rezidenţial de lux din Sardinia, aparţinând unui apropiat al lui Putin, pus sub sechestru

Garda financiară italiană (Guardia di Finanza) a pus miercuri sub sechestru un complex rezidenţial din insula Sardinia, aflat în proprietatea fostului ministru şi bancher rus Piotr Olegovici Aven, inclus pe lista oligarhilor sancţionaţi de Uniunea Europeană după invadarea Ucrainei de către Rusia, , relatează EFE și Agerpres.

Porto Rafael, SardiniaFoto: alberto maisto / Alamy / Alamy / Profimedia

În baza sancţiunilor ce prevăd îngheţarea bunurilor oligarhilor ruşi, Italia a pus sub sechestru acest complex rezidenţial situat în localitatea Punta Sardegna, la nord de Porto Cervo, din care oligarhul rus deţine o treime, în valoare de aproape 4 milioane de euro, potrivit presei locale.

Piotr Aven, în vârstă de 67 de ani şi care a demisionat recent din postul de director la Alfa Bank, prima bancă comercială din Rusia (fără nicio legătură cu Alpha Bank, n.r.), a fost ministrul al relaţiilor economice internaţionale în mandatul preşedintelui Boris Elţin şi, potrivit revistei Forbes, are o avere de peste 5 miliarde de dolari şi ocupă locul 529 în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

Oligarhul este considerat unul dintre cei 50 de miliardari ruşi care se reunesc în mod regulat la Kremlin cu Vladimir Putin, fiind considerat de UE unul dintre principalii exponenţi ai petiţiilor preşedintelui Rusiei.

Aven, care a criticat sancţiunile, a părăsit conducerea Alfa Bank precum şi cea a grupului de investiţii LetterOne, cu sediul la Luxemburg, pe care l-a creat împreună cu un alt magnat rus, Mihail Fridman, unul dintre cei mai activi din Marea Britanie.

Vila lui Aven din complexul Porto Rafael se numără printre primele construite în zona Punta Sardegna.

Miliardarul este cunoscut pentru tragedia prin care a trecut în 2015, când soţia sa Elena, 57 ani, a suferit un infarct în timp ce înota spre reşedinţa, după ce îi salutase pe marinarii de pe iahtul său.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.