Concert dedicat refugiaţilor ucraineni din Braşov la Biserica Neagră

După doi ani de pandemie, se reiau concertele cu Biserica Neagră plină. Duminică, 8 mai, de la ora 18:00, corul Bach al Bisericii şi corul Crescendo, din Paris, vor avea un spectacol într-un proiect comun.

Un concert extraordinar va avea loc duminică, de la ora 18:00, la Biserica Neagră din Braşov. Corul Bach, al Bisericii Negre şi corul Crescendo, din Franţa, vor susţine primul eveniment major în biserică de la debutul pandemiei, transmite adevarul.ro.

„În urmă cu trei ani am fost la un concert la Sala Radio din Bucureşti, iar, la acest concert, dirijor a fost Christian Ciucă, un dirijor care locuieşte la Paris. După concert ne-am gândit ce am putea face împreună. El are un cor, noi avem un cor la Biserica Neagră şi proiectul s-a născut pentru Săptămâna Mare a anului 2020, dar a venit perioada de lockdown. În această primăvară am reuşit să reluăm proiectul şi am fost la Paris, în ziua de 1 aprilie”, a explicat organistul Steffen Schlandt.

Duminică seara va avea loc al doilea şi ultimul eveniment al proiectului, concertul de la Biserica Neagră. La fel ca la Paris, vor fi interpretate lucrări romantice de Gabriel Fauré, Marţian Negrea, „Via Crucii”, de Franz Liszt şi „Psalmul 42”, de Felix Mendelssohn Bartholdy.  Concertul va avea şi un scop caritabil.

„În acest moment, noi suntem o ţară sigură şi sperăm să rămânem o ţară sigură şi putem să adăpostim oameni care au nevoie. Braşovul s-a remarcat prin centrul de la CATTIA şi prin acţiuni pe care numeroşi voluntari le-au desfăşurat în acest oraş. Noi dorim să strângem fonduri prin acest concert şi tot ce se va aduna din sponsorizări şi donaţii, plus banii din bilete, va fi donat centrului CATTIA”, a mai spus Schlandt.

Ansamblul coral Crescendo din localitatea franceză Neuilly sur Seine este condus de Christian Ciucă. Evenimentul artistic va marca şi aniversarea a 140 de ani de relaţii diplomatice româno-franceze.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.