Consiliul Judeţean Braşov votează organigrama şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a aeroportului de la Ghimbav

Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav” din subordinea Consiliului Judeţean Braşov îşi va „intra în pâine” în perioada următoare. De altfel, în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Braşov din 26 mai, vor fi votate două proiecte de hotărâre ce vizează această structură, respectiv organigrama şi noul Regulament de Organizare şi Funcţionare (ROF). Practic, luând în calcul cele două proiecte de hotărâre, numărul total de posturi va fi de 12, dintre care 5 sunt membri ai Consiliului de Administraţie.

Această structură, înfiinţată de mai mult timp de Consiliul Judeţean Braşov, se va ocupa de certificarea aeroportului, însă, pentru a face acest lucru, aceasta va trebui să aibă o schemă de personal şi un Consiliu de Administraţie funcţional. „Până în acest moment, Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome «Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav» nu a avut activitate”, au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov, transmite bzb.ro.

De altfel, prin proiectul privind modificarea ROF, se propune creşterea numărului de membri ai CA, de la trei la cinci, argumentul administraţiei judeţene fiind că în cazul în care sunt doar 3 membri, dacă unul sau doi sunt absenţi, nu se mai pot lua hotărâri. Dintre cei 5 membri ai Consiliului de administraţie, unul va fi reprezentantul Ministerului Finanţelor, unul al Consiliului Judeţean, iar trei vor fi din afara administraţiei judeţene.

În ceea ce priveşte organigrama, în schema de personal a Regiei sunt prevăzute 7 posturi, dintre care unul de conducere şi şase de execuţie.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.