Constantin Budescu s-a întors la Petrolul Ploiești după 11 ani

După mai bine de 11 ani, Constantin Budescu face din nou parte din lotul celor de la Petrolul Ploieşti. Gruparea prahoveană a anunțat că jucătorul în vârstă de 33 de ani a semnat un contract valabil pe două sezoane.

Constantin BudescuFoto: fcpetrolul.ro

Născut la Urziceni, Budescu şi-a făcut junioratul la Petrolul, evoluând pentru „galben-albaştri” până în 2011, perioadă în care a bifat 157 de prezenţe şi 44 de goluri de-a lungul a şase sezoane.

„Discuţiile au început de mai mult timp şi, încă de atunci, el mi-a dat asigurări că nu va juca decât la Petrolul! Ceea ce, iată, s-a şi întâmplat, chiar dacă a mai fost contactat şi de alte echipe, dar a contat faptul că şi-a dorit în mod expres să se întoarcă aici.

Am apreciat foarte mult că, înainte de a semna contractul, el a vrut să fie sigur că îşi va relua activitatea fotbalistică. Ne-am asumat cu toţii, şi conducerea administrativă, şi cea tehnică, faptul că trebuie să-l aşteptăm să revină şi sper să-l revedem cât mai repede pe teren, poate chiar într-o lună, o lună şi jumătate” – Costel Lazăr, președintele FC Petrolul Ploieşti.

După perioada petrecută la Petrolul, Budescu s-a transferat la Astra, iar în carieră a mai jucat pentru DL Yifang (China), FCSB, Al-Shabab (Arabia Saudită), Damac FC (Arabia Saudită) şi FC Voluntari.

„Sunt foarte fericit că m-am întors la echipa de la care am plecat, practic, către fotbalul mare! Am spus-o întotdeauna că vreau să joc pentru Petrolul în primul eşalon şi iată că voi avea această ocazie! Sper să revin cât mai repede şi abia aştept primul meci pe Ilie Oană!” – Constantin Budescu.

Constantin Budescu are în palmares titlul national, Cupa şi Super Cupa României, toate trei trofeele castigate cu Astra Giurgiu, iar pentru echipa naţională a adunat 17 apariţii şi 5 goluri înscrise.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.