Copiii din Prejmer învață despre emoții prin versuri și muzică

· 45 de copii de la Școala Gimnazială și Centrul Social de Zi pentru Copii din Prejmer vor învăța să își exprime liber emoțiile și să le transpună în muzică și versuri alături de o echipă de pedagogi, compozitori și muzicieni profesioniști

Proiect: Educație emoțională prin muzică și versuriFoto: Luftrecords

· Între 14-15 mai copiii vor participa la un atelier de inteligență emoțională, în care se vor pune bazele învățării celor 6 emoții primare propuse de Gerrod Parrott. Totul va culmina cu melodii și versuri originale create de copii pentru a promova toleranța și incluziunea socială

Luftrecords, în parteneriat cu Școala Gimnazială și Centrul Social de Zi pentru Copii din Prejmer desfășoară în perioada aprilie-septembrie 2022 un proiect educativ cu implicații importante într-o zonă defavorizată din România: „Educație emoțională prin muzică și versuri”. Patruzeci și cinci de copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani din Prejmervor învăța să își exprime liber emoțiile și să le transpună în muzicăși versuri alături de o echipă de pedagogi, compozitori și muzicieni profesioniști. Inițiatorii proiectului, Adelina și Alexandru Luft au gândit un program interactiv cu copiii timp de patru luni, perioadă în care aceștia devin protagoniștii unor producții audiovizuale, respectiv șase melodii și videoclipurile acestora, fiecare reprezentând o emoție primară cu versuri inspirate din experiențele și trăirile lor. Scopul final al proiectului este crearea unui context creativ, interactiv și tolerant, în care copii din medii diferite sunt încurajați și îndrumați să își dezvolte inteligența emoțională prin procese de creație și interpretare muzicală.

În weekendul 14-15 mai, pedagogii de la Școala Waldorf Sophia Brașov au pregătit un atelier de inteligență emoțională pentru cei mici, în care se vor pune bazele învățării celor șase emoții primare care se regăsesc în studiile reputatului psiholog american Gerrod Parrott: dragoste, bucurie, surpriză, mânie, tristețe, și frică, precum și învățarea emoțiilor secundare și terțiare prin jocuri interactive și de impact. Copiii de azi, poate chiar mai mult decât cei de ieri, nu știu adesea cum ar trebui să își gestioneze emoțiile. Se orientează după adulți, cei care, de cele mai multe ori, își ascund sentimentele. Și în zonele rurale din România, exprimarea emoțiilor este în continuare reprimată de comportamentele pe care cei mici le văd la adulții din jur. Acest atelier își propune să ajute copiii să-și cunoască propriul univers emoțional, pentru a putea reacționa la universul celorlalți.

În următoarea etapă a proiectului se vor crea șase grupuri, fiecare cu câte 7-8 copii din medii diferite și de vârste diferite, care se vor întâlni timp de o săptămână cu muzicianul și producătorul muzical Alexandru Luft, pentru a dezvolta fiecare emoție în parte, creând versurile împreună și punând bazele pentru șase melodii care vor fi promovate online. Apoi, muzicienii Denisa Damian, Ioana Sîia și Anamaria Mihăescu vor desfășura o serie de ateliere de interpretare muzicală la Sala de Spectacol din Prejmer, în care fiecare grupă va fi îndrumată în interpretarea melodiilor, precum și pentru a realiza o coregrafie pentru videoclipurile acestora. La final se vor înregistra melodiile și videoclipurile aferente interpretate de fiecare grupă de copii,ulterior montate și publicate pe canalul de YouTube Luftrecords și distribuite în comunitatea din Prejmer și din mediul online, pentru a promova toleranța și incluziunea socială în rândul tuturor copiilor din România.

„Am ales să lucrăm cu copiii din Prejmer deoarece este și locul în care eu și fratele meu am copilărit și față de care eu, personal, sunt atașată emoțional. Ne-am bucurat să vedem că există o deschidere din partea școlii primare din Prejmer să se alăture demersului și, împreună, am depistat o nevoie reală pe care copiii din comună o întâmpină, anume lipsa de implicare a copiilor din medii defavorizate înscriși la Centrul Social de Zi pentru Copii în activități cu copii din medii mixte. Fiind majoritar romi, copiii sunt adesea discriminați și plasați într-o categorie diferită, existând rețineri din partea părinților de a-i lăsa să interacționeze cu aceștia. Contextul pandemiei, care a avut o influență semnificativă asupra stării emoționale a copiilor, precum și mediile vulnerabile sau precare din care unii dintre aceștia provin, au dus la formularea acestui proiect. Parteneriatul cu Școala Waldorf Sophia este instrumental în facilitarea unor ateliere în educație emoțională pentru acești copii, folosind pedagogia Waldorf care promovează și aplică dezvoltarea armonioasă (trup, minte, suflet) în rândul copiilor din clase primare” spune Adelina Luft, co-inițiatoare a proiectului, curator de artă și manager cultural.

Există în continuare o nevoie presantă de parteneriate și colaborări între instituțiile școlare din mediul urban și cele din rural. Doar astfel vom putea oferi oportunități de dezvoltare egale copiilor din medii vulnerabile.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.