Social Media

Hei, ce anume cauti?

Opera

“Cosi Fan Tutte” la Opera Brasov

Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov continuă cea de-a șasea ediție a Festivalului Mozart și transmite online, în direct, opera buffă „Così fan tutte” de W.A. Mozart. Lucrarea, în două acte, a avut premiera pe 26 ianuarie 1790, la Burgtheater din Viena.

Compozitorul însuși a dirijat următoarele reprezentații, din vara anului 1790, după care opera nu a mai fost pusă în scenă până la moartea lui Mozart. În Marea Britanie, s-a jucat, pentru prima oară, în 1811, la King’s Theatre din Londra. În Statele Unite ale Americii, „Così fan tutte” a văzut luminile rampei abia în 1922, la Metropolitan Opera din New York.

Libretul a fost scris de Lorenzo da Ponte, colaboratorul lui Mozart și la „Nunta lui Figaro” și „Don Giovanni”. „Così fan tutte” este titlul scurt al operei, în traducere, „Așa fac toate”, cuvinte ce sunt cântate de cei trei bărbați, Ferrando, Guglielmo și Don Alfonso, în actul al doilea, chiar înainte de final; această frază melodică este citată și în uvertura lucrării. Da Ponte mai folosise expresia „Așa fac toate cele frumoase”, și înainte, în „Nunta lui Figaro”. Însă titlul complet este „Così fan tutte, ossia La scuola degli amanti”: „Așa fac toate, și anume Școala amanților”. Subiectul operei tratează, de această dată, infidelitatea femeilor, spre deosebire de celelalte lucrări ale lui Mozart, cum ar fi „Don Giovanni” sau „Nunta lui Figaro”.

Din distribuția spectacolului de sâmbătă seara, fac parte soliștii: Valentina Mărgăraș – Fiordiligi, Asineta Răducan – Dorabella, Mihai Irimia – Ferrando, Valentin Marele – Guglielmo, Corina Klein – Despina, Marian Rește – Don Alfonso. Își dau concursul Corul și Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică a spectacolului poartă semnătura lui Cristian Mihăilescu. Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garştea. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Regie scenă: Dan Antipa.

💵 Accesul este gratuit!

📅 30 ianuarie, 18:30

📍 Online:


Vrei sa primesti evenimentele imediat ce le publicam? Aboneaza-te GRATUIT la RSS Feed lasandu-ne mailul tau in casuta de mai jos:






Ce parere ai despre acest eveniment?

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea sa te intereseze si:

Online

Dining Room Concerts revine și joia aceasta, 25 februarie, cu un nou invitat: Saca Dat! Saca Dat is the alias of Tudor Sabin Topoleanu,...

Concerte

Al doilea concert din seria Alone Together îl are ca protagonist pe Alexandru Olteanu, un pianist invitat in premiera în programul Chamber Jazz @...

Concerte

Centrul Cultural Reduta prezintă spectacolul ,,De Dragobete, iubește românește!” în data de 24 februarie 2021, de la ora 18.00. Vor participa:– Ansamblul folcloric Poienița–...

Opera

Sâmbătă, 27 februarie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov transmite online pe canalul propriu de YouTube și pe pagina oficială de Facebook, Recitalul...