​Crește riscul ca „dividendul păcii” să se transforme într-o taxă

Pe măsură ce se amplifică costurile și se adâncesc incertitudinile, crește riscul ca „dividendul păcii” să se transforme într-o taxă, se arată în raportul de analiză a convergenței „România – Zona Euro Monitor.

EuroFoto: Dreamstime.com

“În primele zile ale războiului ruso-ucrainian s-a vorbit despre posibilitatea pierderii așa-numitului „dividend al păcii” obținut după 1989 – adică, acele câștiguri obținute pe plan global din schimbarea destinației sumelor utilizate pentru înarmare în perioada războiului rece și care, după 1989, au generat un efect multiplicativ în bunuri publice de tip educație, cercetare, sănătate, cultură (Rogoff, 2022)”, se arată în document.

Un alt efect al pierderii acestui „dividend al păcii”, spune documentul, ar putea afecta globalizarea forței de muncă intra și extra-comunitare care, în ultimele trei decenii, a contribuit la scăderea inflației mondiale și, prin urmare, a ciclului de scădere a ratelor dobânzilor care a venit în tandem.

  • Acum, consecințele sancțiunilor financiare severe împotriva Rusiei, influxul migratoriu uriaș în UE (chiar și pe termen scurt), și creșterea cheltuielilor pentru apărare și înarmare se adaugă costului finanțării facturilor la energie, a subvențiilor pentru a compensa reducerea importurilor de energie din Rusia și a stimulării investițiilor pentru trecerea cât mai rapidă la tranziția verde. Și, cumulat, dau semnalul unui nou ciclu de relaxare a politicilor fiscale.

„Pe măsură ce se amplifică costurile și se adâncesc incertitudinile, crește riscul ca acest „dividend al păcii” să se transforme într-o taxă. Iată un motiv serios care poate accentua nevoia de regândire a politicilor fiscale din zona euro și, în UE, în ansamblu”, conform sursei citate.

Sursă foto: DreamStime.com

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.