Croaţia interzice o vizită privată a preşedintelui Serbiei la „Auschwitzul croat”

Autorităţile de la Zagreb nu i-au permis duminică preşedintelui Serbiei, Aleksandar Vucic, să facă o vizită privată la lagărul de la Jasenovac, cunoscut ca „Auschwitzul croat”, relatează AFP.

Presedintele Serbiei, Aleksandar VucicFoto: Facebook

Ministrul croat de externe, Gordan Grlic Radman, a declarat presei că ţara sa „nu a fost informată (despre vizită – n. red.), ceea ce este inacceptabil pentru Croaţia şi apreciem că este un act răuvoitor”.

Preşedinţia sârbă a anunţat că Vucic va face comentarii despre incident luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şefa guvernului de la Belgrad, Ana Brnabic, a declarat că decizia Croaţiei este „scandaloasă şi antieuropeană”. „Este o încălcare brutală a libertăţii de mişcare (…) şi o lipsă de respect faţă de victimele sârbe”, a afirmat ea la televiziunea privată Pink.

Ministrul sârb de externe Nikola Selakovic a precizat că Serbia ia în considerare retorsiuni.

Relaţiile între Serbia şi Croaţia au rămas încordate după conflictul din 1991-1995, declanşat de proclamarea independenţei Croaţiei şi soldat cu circa 20.000 de morţi, reaminteşte AFP.

Lagărul de concentrare de la Jasenovac, din statul independent croat aliat cu Germania nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost unul din cele mai mari din Europa şi a funcţionat din 1941 până în 1945.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.