David Popovici vrea să revoluționeze înotul – Antrenorul campionului: „E timpul pentru un nou mod de abordare”

David Popovici a învins adversari mult mai solizi din punct de vedere fizic la Campionatul Mondial de Natației de la Budapesta, iar antrenorul Adrian Rădulescu a afirmat că „Racheta din România” vrea să revoluționeze înotul.

David PopoviciFoto: Oli SCARFF / AFP / Profimedia

David Popovici nu vrea să devină mai mare ca musculatură

Popovici a cucerit două medalii de aur la Budapesta, iar antrenorul acestuia a afirmat după finala de la 100 m liber că cei doi vor să schimbe modul în care este abordată această probă.

„Nu știu dacă ne-am pregătit pentru medalii, dar ne-am pregătit să fim competitivi, cât de sus nu știam.

David așa este construit și nu vrem să devină mai mare ca musculatură. Trebuie să regândim un pic felul în care a fost înotată 100 de metri în ultimii 20 de ani. E timpul pentru un nou mod de a aborda această probă.

Acum e o chestiune despre cine e mai bun pe ultimii 50 de metri. Cu cât ești mai mare, folosești mai multă energie și o utilizezi în prima parte și apoi rămâi fără” – Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, citat de GSP.

La rândul său, David a explicat de ce preferă cursa de 200 de metri liber.

„Îmi place mai mult cursa de 200 de metri, pentru că e o cursă mai mult tactică, o cursă în care îți folosești mai mult mintea, cu tot respectul pentru cea de 100 m. La 200 de metri am fost surprins la ce diferență mare am câștigat, la cea de 100 la ce diferență mică am reușit să mă impun. Îmi plac ambele situații” – David Popovici.

David Popovici și recordul unic de 49 de ani pe care l-a egalat

De-a lungul Campionatului Mondial de Natație un singur sportiv reușise să câștige probele de 100 și 200 m liber de la aceeași ediție.

Se întâmpla în urmă cu 49 de ani, iar cel care bifa această performanță se numește Jim Montgomery (SUA – are în prezent 67 de ani). Ediția din acel an a competiției a fost găzduită de Belgrad.

Ce urmează pentru David Popovici, după medaliile de aur câștigate la CM Natație

După ce a strălucit la Budapesta, David Popovici va avea câteva zile de pauză, apoi va participa la alte trei competiții importante:

  • Campionatele Europenele de juniori de la Otopeni (5-10 iulie);
  • Campionatele Europene de seniori la Roma (11-17 august);
  • Campionatele Mondialele de juniori de la Lima (30 august-4 septembrie).

S-ar putea să te intereseze și:

INTERVIU David Popovici și lecțiile pe care le putem învăța de la un campion mondial- „Speranța este convingerea că poți orice îți propui în viață”

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.