Dispar chioșcurile în centrul istoric al Braşovului

Din 6 iune, din centrul istoric vor dispărea toate chioșcurile la care se vând alimente, băuturi, flori, ziare.

Activitatea lor devine ilegală pe domeniul public din centrul istoric al orașului, dat fiind că nu va mai exista contract cu municipalitatea în acest sens. Și nici nu mai poate fi prelungit.

“Având în vedere că între Primăria Brașov și deținătorii de spații comerciale provizorii din centrul istoric nu mai există nicio relație contractuală, încă de anul trecut, iar perioada pentru care s-a prelungit posibilitatea ca să își desfășoare activitatea încetează în 6 iunie – după ce vor trece cele 90 de zile de la încetarea stării de alertă – municipalitatea i-a anunțat pe deținătorii acestor spații că vor trebui să își înceteze activitatea, mai ales dacă ținem cont că în Planul Urbanistic Zonal valabil la acest moment pentru zona de rezervație de arhitectură Cetate sunt interzise funcțiile comerciale temporare adăpostite de construcții provizorii”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea pentru Radio România Braşov FM.

Regulamentul pentru desfășurarea comerțului stradal în zona centrală a fost aprobat în 2015, dar acesta nu se mai aplică, iar contractele au expirat încă de anul trecut. Au fost prelungite în starea de alertă, care a încetat în România în luna martie.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.