Divergenţele ruso-germane asupra diminuării livrărilor de gaze se accentuează. Ce acuzații aduce Rusia

Compania rusă Gazprom a susţinut vineri că livrarea de către Canada în Germania, în loc de Rusia, a unei turbine destinate gazoductului Nord Stream 1 este neconformă contractului, declaraţie care sugerează o accentuare a divergenţelor dintre Moscova şi Berlin asupra deciziei Rusiei de a diminua volumul gazelor naturale livrate Europei prin acel gazoduct.

Livrari gaze rusestiFoto: Peter Kovalev / TASS / Profimedia

Gazprom a diminuat începând de miercuri la 20% volumul gazelor livrate prin conducta Nord Stream, invocând lucrări de întreţinere, potrivit europenilor acesta fiind însă doar pretextul avansat de Moscova pentru a scădea aceste livrări ca represalii după sancţiunile ce i-au fost impuse de UE după lansarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Anterior, după o altă diminuare a livrărilor de gaze prin aceeaşi conductă, Moscova invocase lipsa respectivei turbine, care fusese trimisă de compania Siemens Energy la reparaţii în Canada şi pe care această ţară a refuzat să o returneze Rusiei, invocând la rândul ei sancţiunile împotriva Moscovei.

În final, după solicitările Germaniei, Canada i-a trimis acesteia turbina în cauză. Dar Gazprom consideră că turbina ar fi trebuit să fie expediată Rusiei şi acuză Siemens Energy de încălcarea contractului. Mai mult, compania rusă acuză Siemens Energy că a remediat numai un sfert din defecţiunile descoperite la alte trei turbine ale gazoductului pe care compania germană ar fi trebuit să le repare.

Citește și:

___

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.