Dmitro Kuleba a precizat care sunt cele două țări din UE care refuză să ofere arme Ucrainei

​Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, a precizat luni care sunt cele două țări membre ale Uniunii Europene care au refuzat să ajute Kievul cu arme și echipament militar, relatează Ukraîinska Pravda.

Dmitro KulebaFoto: Francisco Seco / AFP / Profimedia

El a declarat în cadrul unei emisiuni TV difuzate luni că furnizarea de arme Ucrainei nu mai este un subiect tabu pentru țările europene, „cu excepția Ungariei și Austriei, ca țară neutră (n.r. o referință la faptul că Austria nu este o membră a NATO)”.

Șeful diplomației ucrainene a precizat însă că în plan practic „sunt multe lucruri diferite, argumente și discuții”.

Dmitro Kuleba a acuzat că discuțiile politice ale partenerilor occidentali despre când și ce arme să furnizeze Ucrainei au costat țara sa pierderi zilnice pe front.

Presa ucraineană a scris luna trecută că ministrul adjunct de Externe al Ungariei, Levente Magyar, ar fi anunțat în timpul unei vizite efectuate în orașul Liov din vestul Ucrainei că Budapesta și-ar fi schimbat poziția în ceea ce privește tranzitarea teritoriului său de către arme destinate Kievului.

Guvernul ungar a dezmințit însă ulterior informația.

UE vrea să instruiască soldați ucraineni

Ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, a anunțat încă de pe 28 februarie că țara sa nu va permite folosirea teritoriului ungar pentru livrarea de arme Ucrainei.

La începutul lunii martie premierul Viktor Orban afirma la rândul său că că guvernul pe care îl conduce va permite desfășurarea de trupe NATO în vestul Ungariei, dar nu și transportul de arme către Ucraina.

Comentariile de luni ale lui Dmitro Kuleba vin după ce mai devreme în cursul zilei șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat că Uniunea Europeană vrea să instruiască soldați ucraineni, urmând exemplul Marii Britanii.

Propunerea va fi discutată săptămâna viitoare la Praga, în cadrul Consiliului miniștrilor apărării din UE, a declarat Borrell într-o conferință de presă la Santander (nordul Spaniei).

Urmărește ultimele evoluții din a 180-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.