Elon Musk s-a răzgândit și nu va mai face parte din consiliul de conducere al Twitter

Elon Musk, care a devenit recent cel mai important acționar al Twitter, ar fi trebuit să fie din 9 aprilie și membru al board-ului, dar compania a anunțat că acest lucru nu se va mai întâmpla. Anunțul vine după un week-end plin de postări critice ale lui Musk pe Twitter, la adresa rețelei sociale.

TwitterFoto: Pavel Starikov, Dreamstime.com

CEO-ul Twitter, Parag Agrawal, a anunțat că Musk a decis să nu mai facă parte din board-ul Twitter. Reamintim că Musk a devenit cel mai important acționar Twitter, după ce a cumpărat acțiuni în valoare de aproape 3 miliarde dolari.

Consiliul de administrație are 11 membri, iar mandatul lui Musk ar fi expirat în 2024.

În acest week-end, Musk a postat mai multe mesaje pe Twitter, într-unul se întreba dacă rețeaua „va muri„, în altul spunea că o serie de conturi cu milioane de urmăritori postează mult prea rar. Într-un alt tweet spunea că sediul companiei din San Francisco ar trebui transformat într-un „adăpost pentru oamenii străzii”, motivând că „oricum nu prea vine nimeni” dintre angajați.

Când o persoană intră în board-ul Twitter, regulile companiei arată că acea persoană trebuie să acționeze pentru binele companiei. Șefii Twitter i-au spus lui Musk ce riscuri sunt dacă intră în board, iar aici pot fi incluse și mesajele în care compania este criticată, mai ales că Elon Musk are 80 de milioane de urmăritori.

Musk este celebru pentru mesajele controversate postate, mesaje care, așa cum au arătat câteva cazuri, pot afecta cotația acțiunilor companiei în care Musk este implicat.

Mai este un amănunt: pentru că nu va mai intra în board, Musk nu mai este obligat să dețină cel mult 14,9% din acțiunile companiei. Acum are 9,2% din acțiuni și poate să-și mărească participația simțitor, dacă va dori.

Twitter are o capitalizare de 37 miliarde dolari. Maximul a fost în februarie 2021: peste 61 miliarde dolari, iar minimul ultimului an a fost în martie 2021: sub 27 miliarde dolari.

Sursa foto; Dreamstime.com

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.