Ezoterismul istoric ca metodă cognitivă

O serie de tendințe pseudo-academice din științele sociale rusești au slujit la pregătirea războiul din Ucraina. Pe lângă campaniile de propagandă și dezinformare ale Kremlinului, o deformare intelectuală a elitei ruse de către ideile maniheiste ale unor teoreticieni precum Lev Gumiliov și Aleksandr Dughin este responsabilă pentru secesiunea tot mai mare a Rusiei de Europa.

Andreas UmlandFoto: Arhiva personala

Unul dintre aspectele deosebit de întunecate al războiului Rusiei de anihilare a Ucrainei și al războiului politic dus de Rusia împotriva Occidentului este sprijinul larg de care se bucură acest război nu numai în rândul rușilor obișnuiți, ci și în rândul elitelor țării. Depărtarea de Europa, din punct de vedere normativ, a unor părți ale clasei educate rusești ține de o varietate de motive. Pentru mulți universitari cu poziții instituționale, se poate să fi contat în primul rând interesul sau simpla frică de guvern. Astfel de motive au contat mult, cel puțin, pentru unii dintre cei peste 700 de rectori universitari ruși care, într-o declarație colectivă din martie 2022, au aprobat public așa-numita „operațiune specială” a Moscovei în Ucraina.

Însă mulți ruși foarte educați par și ei să susțină agresiunea țării lor asupra Ucrainei nu numai din motive carieriste, ci și din adâncul inimii. Unii nu se tem să-și facă cunoscută poziția în mod repetat și fără echivoc. Acest lucru este ilustrat, de exemplu, într-un interviu recent din New York Times al respectatului decan al Facultății de Economie Mondială și Relații Internaționale de la Școala de Economie din Moscova (HSE), Serghei Karaganov, sub titlul grăitor „De ce Rusia crede că nu poate pierde războiul din Ucraina.”

În căutarea sensului

Cauzele escapismului rusesc, din ce în ce mai strident, sunt diverse. E vorba de o serie de patologii până acum puțin observate ale culturii politice post-sovietice și ale psihologiei colective, precum și de istoria literaturii și științei ruse moderne. Ultima sursă de dislocare intelectuală contemporană a fost insuficient explorată de studiile internaționale est-europene și de științele sociale din Rusia. Protagoniștii gândirii laterale cvasi-academice rusești sunt uneori percepuți nu ca obiecte de cercetare, ci ca niște colegi bizari, prezenți în diferite institute și la diferite conferințe, sau ca autori concurenți în reviste intelectuale sau edituri.

În ultimele trei decenii, atât cercetătorii în științe sociale ruși, cât și cercetătorii occidentali au ignorat sau au ridiculizat adesea textele și prelegerile speculative ale colegilor lor orientați către ezoterism. Șubrezenia metodologică, subțirimea empirică și irelevanța internațională a științelor sociale post-sovietice și a pseudo-cercetării istorice nu le-au diminuat rezonanța publică internă. Dimpotrivă, aspectele contrafactuale, beletristice și adesea încărcate de conspirații ale istoriografiei alternative ale lumii rusești le-au crescut popularitatea.

Afirmațiile acestor autori sunt adesea mai mult pre- decât descriptive și sunt percepute ca niște contribuții iscusite la cercetarea sufletului național, în Rusia post-sovietică. Explicațiile brute, simpliste și speculative ale evoluțiilor sociale oferite de acești publiciști, care se văd pe ei adesea ca niște profeți, își găsesc mulți cititori recunoscători. Textele lor sunt adesea mai convenabile decât cercetarea empirică bazată pe date pentru că ele compensează golul ontologic de după căderea ideologiei de stat comuniste.

Așa au apărut noi discipline paraștiințifice, unele având propriile lor sub-școli. Acest lucru se aplică, de exemplu, așa-numitelor studii de civilizație și culturologie sau abordărilor ce ar putea fi numite bio-etnologie sau fizio-geopolitică (mai multe despre asta mai jos). Ele, la fel ca alte docrine alternative similare, au ca sarcină uniformă o dezvăluire mai degrabă metafizică, decât empirică a „profunzimii” trecutului, a structurii și a legilor societăților. De cele mai multe ori, aceste teorii prezintă o reinterpretare completă sau chiar o rescriere fundamentală a istoriei umane.

Aceste teorii duc chiar la o redatare a evenimentelor istorice și la elaborarea de cronologii alternative ale istoriei Europei și Asiei. Matematicianul și istoricul amator de la Moscova Anatoli Fomenko (1945-) a devenit notoriu în mediul academic internațional, dar este citit și venerat pe scară largă în toată Rusia. De peste un sfert de secol, Fomenko propagă, în cărți pseudoștiințifice, ideea că antichitatea ca atare nu a existat și că majoritatea evenimentelor istorice au avut loc mult mai târziu sau foarte diferit decât se predau în școli și universități. Potrivit lui, de exemplu, Isus a fost crucificat la Constantinopol în secolul al XII-lea.

Studenții, candidații la doctorat, precum și publicul larg din Rusia se confruntă cu o multitudine de teorii diferite despre istorie, viață și politică, apărute în mass-media, în librării, precum și pe rețelele sociale și, parțial, chiar în instituțiile de învățământ serioase. Spre deosebire de URSS, există astăzi o enormă diversitate de voci istorice și filozofice în Rusia. Dintre numeroasele modele explicative care circulă, însă, cele bazate pe cercetări sociale sensibile din punct de vedere metodologic și pe investigații comparative peer-review sunt minoritare.

Cercetările științifice și aparițiile în mass-media ale politologilor, sociologilor și istoricilor serioși și recunoscuți la nivel internațional – care, desigur, există și în Rusia – sunt înecate. Ele se scufundă în cacofonia aparent pluralistă a unui discurs mediatic și intelectual presărat de comentarii speculative. Supraoferta de explicații maniheiste asupra lumii, sponsorizate de guvern – în special în ceea ce privește conflictul dintre Rusia și Occident – creează o nouă cerere pentru ideologii cultural pesimiste, până la ideologii proto-fasciste.

Radicalizarea rapidă și proliferarea socială a anti-occidentalismului rusesc din ultimii ani sunt doar parțial un produs al manipulării discuțiilor publice și al activității experților în comunicare de la Kremlin. Unele surse ale aberațiilor actuale ale intelectualității ruse merg înapoi până în anii Elțin, perioada sovietică și chiar vremea țarismului. Ele sunt multiple și pot fi ilustrate cu două dintre numeroasele exemple importante: învățăturile pseudo-etnologului Lev Gumiliov (1912-1992) și ale metafizicianului Aleksandr Dughin (1962-).

Rolul lui Gumiliov și Dughin

Acești doi publiciști ruși mult publicati au primit amândoi abilitare din partea universităților ruse, sunt „doctori în știință” și sunt amândoi uneori menționați în aceeași suflare. Gumiliov și Dughin au folosit fiecare în mod aprobativ termenul „Eurasianism”, au proiectat edificii teoretice anti-occidentale și au obținut o notorietate considerabilă, dincolo de turnul academic de fildeș. Aici, însă, se termină asemănările dintre conținuturile politice, rolurile sociale și particularitățile structurale ale textelor lor.

Gumiliov este fiul a doi poeți ruși celebri, Nikolay Gumiliov și Anna Akhmatova. Lev Gumiliov a murit la scurt timp după prăbușirea URSS. Scrierile sale au apărut doar sporadic în perioada sovietică, dar ulterior au fost publicate în mari ediții și au exercitat postum un profund impact asupra societății post-sovietice, timp de peste 30 de ani. Activitatea jurnalistică a lui Dughin în Rusia, pe de altă parte, a început abia în anul morții lui Gumiliov. De atunci, activitatea multimedia a metafizicianului barbos a crescut constant.

Gumiliov a fost un disident anti-sovietic, parțial integrat însă de establishmentul științific sovietic târziu. El este ținut în mare cinste astăzi, în special de membrii mai în vârstă din mediul pedagogic și academic care au crescut în Uniunea Sovietică. Unele dintre lucrările sale sunt folosite ca manuale în școli și universități și este venerat de mulți ruși ca un geniu gânditor rus al secolului al XX-lea. În vara lui 2004, Vladimir Putin a remarcat în timpul unui discurs la Astana: „Ideile lui Gumiliov cuceresc masele”.

Dughin provine din rândul tineretului nonconformist al Uniunii Sovietice târzii și din opoziția antisistem față de politicile pro-occidentale rusești din anii nouăzeci. El este profund integrat în rețelele internaționale de extremă dreapta și atrage un public mai tânăr, precum și mai puțin academic, cu numeroasele sale texte și spectacole video. Despre Dughin se spune că are cititori pasionați în academiile militare și serviciile de securitate ruse. Spre deosebire de Gumiliov, care este puțin cunoscut la nivel internațional, Dughin este notoriu în afara Rusiei ca extremist rus. Deși se spune adesea că este un ideolog al lui Putin, nu pare să fi existat vreodată o întâlnire a metafizicianului și a președintelui. Eurasianismul proclamat de Putin are surse și conținuturi diferite față de așa-zisul neo-eurasianism al lui Dughin.

Deși biografiile lui Gumiliov și Dughin cu greu ar putea fi mai diferite, cei doi publiciști sunt similari în ceea ce privește impactul social al scrierilor lor. În felul lor, fiecare dintre ei a contribuit la modelarea peisajului intelectual al Rusiei și s-a infiltrat în științele sociale și umaniste ale Rusiei cu narațiuni istorice alternative. Prin scrierile lor, ei au contribuit la pregătirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a noii confruntări sistemice cu Occidentul – fără să vrea, în cazul lui Gumiliov, și foarte conștient, în cazul lui Dughin.

Teoria etnogenezei a lui Gumiliov

Scrierile lui Gumiliov reprezintă o contribuție centrală pentru studiile civilizaționale post-sovietice specific rusești și pentru dualismul lor radical. În al său opus magnum Etnogeneza și biosfera Pământului, Gumiliov dezvoltă o teorie cuprinzătoare a istoriei lumii, care se bazează parțial pe biologie. Cu siguranță, Gumiliov nu este un rasist primitiv care ierarhizează grupuri de oameni în funcție de fenotip. Cu toate acestea, el conectează viața socio-politică a comunităților culturale cu determinanți extra-societali din biosferă sau chiar stratosferă, care ar acționa asupra lor.

În opinia sa, grupurile etnice (naționalități și națiuni) și conglomeratele super-etnice (grupuri și civilizații pan-naționale) sunt în primul rând comunități naturale și doar secundar socioculturale. Se află într-un proces ciclic de ascensiune și coborâre, în care figuri eroice „pasionate” pe de o parte și grupurile străine parazite, pe de altă parte, joacă roluri centrale. În timp ce „pasionalii” altruiști și capabili de sacrificiu de sine conduc un grup etnic la înflorire, amestecarea unui grup etnic gazdă cu reprezentanți ai grupurilor etnice străine (cum ar fi evreii) are ca rezultat așa-numitele „himere” sortite dispariției. Micro-mutațiile misterioase cauzate de anumite radiații cosmice și/sau solare, pe care Gumiliov nu le mai precizează, sunt responsabile pentru un dinamism mai mare sau mai mic în dezvoltarea grupurilor etnice și a super-etniilor.

Din cauza acestor idei, Gumiliov a primit puțină recunoaștere în afara Rusiei. Deși astfel de teorii sună abstrus pentru cititorii occidentali, ele l-au ajutat pe Gumiliov să dobândească faima în Rusia – sau cel puțin nu i-au diminuat statutul public de geniu. Recepția în mare parte pozitivă a lui Gumiliov, chiar și în anumite părți ale academiei ruse, a modelat formarea unor studii de civilizație rusă post-sovietică parțial bio-etnologice. Unele dintre modelele sale istorice închise sunt predate la universități.

Anti-liberalismul eclectic al lui Dughin

În timp ce ideile lui Gumilyov funcționează în primul rând prin penetrarea spațiului academic și pedagogic, Dughin este un actor proeminent în domeniile clasice, dar mai ales în mediile electronice și social-media. Timp de câțiva ani, Dugin a fost șeful Departamentului de Sociologie a Relațiilor Internaționale de la prestigioasa Universitate de Stat din Moscova, sau USM. Această scandaloasă numire temporară a lui Dughin la Facultatea de Sociologie a USM a fost însă mai degrabă o excepție de la regula excluderii relative a lui Dughin din establishment-ul academic rus – spre deosebire de Gumiliov.

O prezentare completă a lumii ideilor lui Aleksandr Dughin este mai dificilă decât în cazul lui Lev Gumiliov. Cea mai mare parte a lucrării de mii de pagini a lui Gumiliov este dedicată ilustrării istorice a teoriei sale semi-biologice a etnogenezei. În schimb, opera lui Dughin are trăsături postmoderniste și se caracterizează prin arbitrar teoretic și deschidere programatică.

Este adevărat că în majoritatea textelor lui Dughin motivul comun este respingerea radicală a lumii liberale de astăzi. Însă, analiza declinului făcută de Dughin, felul în care formulează conflictul fundamental și propunerea de depășire a modernității postbelice influențate de Occident nu urmează o linie clară. Spre deosebire de viziunea mono-cauzală a lumii, pe care o are Gumiliov, discursul lui Dughin este plural, eclectic și adesea auto-contradictoriu.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.