Facebook a renunțat la dezvoltarea unui ceas smart la care lucra de doi ani – presă

​Meta (Facebook) a oprit dezvoltarea unui smartwatch la care lucra de cel puțin doi ani, gadget care ar fi costat 350 de dolari dacă urma să fie lansat și avea două camere foto, scrie Bloomberg. Compania va continua lucrul la alte prototipuri și vrea în continuare să lanseze un astfel de dispozitiv pe piață.

Prototipul de ceas al MetaFoto: 9to5google.com

Proiectul avea nume de cod Milan și partea specială a acestui ceas este că avea o cameră foto de 5 MP sub display și una de 12 MP pe partea din spate, ideea fiind că putea fi scos rapid cadrul și userii puteau face imediat fotografii cu camera mai performantă.

Cele două camere erau un element cu totul special, fiindcă cele mai căutate ceasuri smart din piață nu au camere foto, dat fiind că oamenii folosesc telefoanele pentru a face poze, iar ceasurile nu ar avea cum să egaleze niciodată calitatea pozelor făcute cu smartphone-ul.

Unul dintre motivele pentru care lucrul la ceasul Facebook a fost oprit este că una dintre camere interfera cu o altă funcție a ceasului și funcționarea nu era grozavă.

Documentele despre prototipul Meta indicau o autonomie a bateriei de 18 ore, iar ceasul avea WiFi, GPS și conectivitate eSIM. Era gândit să funcționeze și cu aplicații precum Spotify, WhatsApp și Instagram Stories.

Surse: Bloomnerg, 9to5google.com

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.