FIBA Europe Cup: CSM Oradea, înfrângere la limită în prima manșă a sferturilor

CSM Oradea a pierdut la limită joi pe terenul formației daneze Bakken Bears, scor 84-82 (37-44), în manşa tur din sferturile de finală ale FIBA Europe Cup la baschet masculin.

FIBA Europe CupFoto: fiba.com

Principalii marcatori ai vicecampioana României au fost Bickauskis 16 puncte, Holt şi Ogden, cu câte 15.

Manşa retur va avea loc în 16 martie, la Oradea, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica în semifinalele competiţiei. Dacă va trece de campioana Danemarcei, CSM Oradea se va duela cu câştigătoarea din sfertul Reggio Emilia – Legia Varşovia.

Iniţial, în sferturi CSM Oradea avea adversară echipa rusă Avtodor Saratov, eliminată din competiţie de FIBA, în urma conflictului armat din Ucraina.

Rezultatele obţinute de CSM Oradea anterior, în FIBA Europe Cup, sunt: faza Top 16 – 68-56 şi 57-94 cu Benfica Lisabona, 83-77 şi 72-55cu Sporting Lisabona şi 83-73 şi 80-65 cu Trefl Sopot; grupa preliminară – 66-76 şi 68-75 cu Legia Varşovia, 63-75 şi 67-58 cu FC Porto, 75-58 şi 78-70 cu Szolnok.

În sezonul anterior, CSM Oradea a obţinut medalia de bronz în FIBA Europe Cup, scrie News.ro.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.