Fondul de investiții Revetas cumpără Maurer Imobiliare, dezvoltatorul cartierului Avantgarden

Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care fondul de investiţii Revetas Capital, care deţine în România complexul hotelier Radisson Blu şi birourile The Landmark din Capitală, va prelua grupul brașovean Maurer, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România.

“În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, spun reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Maurer Imobiliare Group este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România, cu proiecte rezidenţiale care acoperă oraşele Sibiu, Sighişoara, Braşov, Constanţa, Târgu-Mureş şi Cluj.

În toamna anului trecut, compania a contractat o finanţare de 136 milioane lei de la CEC Bank şi Libra Bank, pentru a susţine strategia de dezvoltare pe piaţa rezidenţială locală.

La momentul respectiv, societatea avea peste 1500 de angajaţi, din care 600 angajaţi interni, iar diferenţa de 900 angajaţii firmelor subcontractante, repartizaţi între cele 5 oraşe din ţară în care compania dezvolta proiecte imobiliare, respectiv Braşov, Constanţa, Cluj, Mureş şi Sighişoara.

Compania Maurer Imobiliare a fost fondată în urmă cu peste 16 ani de omul de afaceri Simon Maurer. Primul proiect imobiliar a fost realizat în Cluj-Napoca, în 2005, unde a construit 29 de apartamente, în urma unei investiţii de două milioane de euro. Primul proiect în Brașov a fost finalizat în 2008 şi a constat în construcţia a 365 de apartamente sub umbrela Avantgarden Braşov

Din grupul Maurer, care urmează să fie preluat de către Revetas, fac parte companiile Maurer Imobiliare, Maurer Imobiliare Land Constanța, Maurer Imobiliare Constanța, Maurer Imobiliare Cluj, Maurer Imobiliare Mureş, Maurer Imobiliare Sibiu, Maurer Imobiliare Sighişoara, Maurer Villas, Maurer Imobiliare Sanpetru, Maurer Avantgarden 5, Maurer Imobiliare Reghin și HFS PROFI BAU.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.