FOTO / Fosta gară din cartierul brașovean Noua a fost scoasă la vânzare pe internet pentru 190.000 de euro

O clădire emblemă a Brașovului a fost scoasă la vânzare pe internet. Cunoscut drept „Gara Stațiunii Noua”, imobilul construit la începutul anilor 1900, își caută noi proprietari, iar prețul cerut de cumpărători este de 190.000 de euro. Casa este situată pe strada Gării Noua și are o suprafață de 118 metri pătrați, iar terenul se întinde pe 775 de metri pătrați. Curtea este brăzdată de iarbă și o mulțime de pomi fructiferi.

După ce a fost transformată în locuință, fosta Gară Noua a fost recompartimentată la interior. Casa are acum 4 camere, o bucătărie, o baie, un hol și un pod mansardabil. Potrivit anunțului postat pe site-ul imobiliare.ro imobilul este branșat la toate utilitățile: curent, gaz, apă și canalizare.

Clădirea este situată aproape de pădure, dar este învecinată și cu alte case. La câteva minute de mers pe jos se află Grădina Zoologică Brașov, dar și zona de agrement a lacului Noua. Arhitectura unică, specifică secolului trecut, posibilitatea de renovare a casei, dar și de extindere a mansardei sunt câteva atuuri cu care actualii proprietari speră că convingă potențialii clienți să cumpere locația.

Imobilul este încărcat de istorie. În urmă cu peste un secol aici a fost înființată linia Brașov – Satulung, perioadă în care satul Noua a fost transformat în stațiune climaterică de vară. În apropierea gării se găseau câteva pensiuni și vile, un hotel, dar și numeroase spații de recreere. Aerul ozonat al pădurilor de brad, apa curată a izvoarelor și peisajul spectaculos atrăgeau turiști din toate colțurile țării. Oamenii de seamă ai acelor vremuri chiar își construiau case de vacanță în Noua.

sursa foto: imobiliare.ro

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.