FOTO / Lacul în culoarea smaraldului de lângă Brașov. Comoara naturală despre care puțini știu

În lipsa promovării sau a investițiilor, locuri de o frumusețe rară din Romania rămân bine ascunse între văi și dealuri!

Într-un sat aflat la doar o oră de mers cu mașină de Brașov, există o adevărată comoară naturală. În aceeași arie protejata se află ultimul vulcan, un lac de culoarea smaraldului înconjurat de dealuri, dar și coloane imense de roci vulcanice.

Drumul începe chiar din satul Racoș. Acolo, turiștii străbat străduțe înguste, mărginite de case săsești. La ieșirea din sat, pe un drum pietruit, cu mașina sau pe jos, în cel mult 15 minute ajungem la Complexul Geologic Racoș.

Două indicatoare ne anunță că aproape am ajuns, dar și că drumurile se despart. Cărarea din stânga ne duce pașii spre Lacul de Smarald și spre ultimul vulcan. Un ansamblu de culori definește acum spațiul.

De la negru intens, gri, roșu sau galben lutos, iar vegetația crescuta aici nu face altceva decât să însuflețească locul dominat de zgură și cenușă, relatează stiriactuale.net.

Printre dealurile Racosului, găsim o alta capodoperă a naturii, lacul de smarald. Lacul s-a format într-o fostă carieră, ape de la ploi și de la topirea zăpezilor. Lacul are 10 metri adâncime, iar denumirea îi provine de la culoarea superba de smarald a apei.

Complexul Geologic Racoș este declarat arie protejata din anul 2005.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.