Franța nu este dispusă să facă vreo concesie Rusiei. Cum încearcă Palatul Elysee să repare ”gafa” lui Macron

Franța nu este dispusă să facă concesii Rusiei și vrea ca Ucraina să câștige războiul împotriva forțelor invadatoare ale Moscovei cu integritatea teritorială restaurată, a declarat vineri un oficial prezidențial francez, în timp ce Parisul încearcă să liniștească îngrijorările cu privire la poziția sa în conflict ca urmare a declarațiilor lui Emmanuel Macron.

Emmanuel MacronFoto: Amaury Cornu / AFP / Profimedia Images

Președintele Emmanuel Macron a fost criticat de Ucraina și de aliații est-europeni, după ce a declarat într-o serie de interviuri că este vital să nu „umilim” Rusia, astfel încât atunci când luptele se vor încheia, să existe o soluție diplomatică. „Așa cum a spus președintele, vrem o victorie a Ucrainei. Vrem ca integritatea teritorială a Ucrainei să fie restaurată”, a spus oficialul reporterilor, întrebat despre comentariile lui Macron, transmite Reuters.

Macron a vorbit constant cu președintele rus Vladimir Putin de la invazia din 24 februarie, ca parte a eforturilor de a obține o încetare a focului și de a începe o negociere credibilă între Kiev și Moscova, deși nu a avut un succes tangibil.

„Nu există spirit de concesiune față de Putin sau Rusia în ceea ce spune președintele. Când îi vorbește direct, nu este un compromis, ci o face pentru a transmite cum vedem lucrurile”, a spus oficialul.

De asemenea, Franța este pregătită să ajute pentru a permite accesul în portul Odesa, unde unele dintre stocurile de cereale ale Ucrainei sunt gata să fie exportate, a spus oficialul. ”Suntem la dispoziția părților pentru a putea fi pusă în aplicare o operațiune care să permită accesul în portul Odesa în deplină siguranță”, a spus oficialul, fără a da detalii.

Macron vizitează trupele din România

Partenerii est-europenei și țările baltice îl acuză pe Macron că menține dialogul deschis cu Putin subminând eforturile de război ale Ucrainei.

Macron va călători în România și Moldova în perioada 14-15 iunie pentru a arăta sprijinul Franței pentru două dintre țările cele mai expuse evenimentelor din Ucraina, notează Reuters.

Franța are aproximativ 500 de soldați la sol în România și a desfășurat un sistem de rachete sol-aer ca parte a unui grup de luptă NATO pe care îl conduce acolo. Oficialul a spus că Macron va vizita trupele franceze pentru a sublinia angajamentul Parisului față de alianță.

Macron nu a fost la Kiev pentru a oferi sprijin politic simbolic, așa cum au făcut alți lideri ai UE. Oficialul prezidențial citat de Reuters nu a exclus o vizită a lui Macron și în capitala Ucrainei.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.