Germania analizează posibilitatea de a reutiliza parțial gazoductul Nord Stream 2 pentru transportul de GNL – raport

Guvernul german ia în considerare transformarea unor părți din conducta de gaz Nord Stream 2 într-o conexiune pentru un terminal de gaz natural lichefiat pe coasta Mării Baltice, potrivit Der Spiegel, citat de Reuters.

Nord Stream 2Foto: Odd ANDERSEN / AFP / Profimedia

Revista Der Spiegel a relatat vineri că Ministerul german al Economiei ia în considerare exproprierea părții din sistemul de conducte situate pe teritoriul german și separarea acesteia de restul conductei. Raportul nu a citat nicio sursă.

Moscova a declarat vineri că nu poate comenta un articol apărut în revista germană Der Spiegel.

Cu toate acestea, în cazul în care Germania ar lua măsuri concrete, acestea ar fi, în primul rând, o problemă pentru avocați, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o convorbire cu reporterii.

Gigantul rus Gazprom GAZP.MM a finalizat la sfârșitul anului trecut gazoductul Nord Stream 2, care a fost proiectat să dubleze fluxul de gaz rusesc direct către Germania, dar acesta nu a fost încă utilizat.

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că nu va intra în funcțiune după ce relațiile cu Moscova s-au rupt înainte de invazia Rusiei în Ucraina.

Fluxurile de gaze naturale din Rusia sunt în scădere de săptămâni întregi, iar Germania, conștientă de riscul unor penurii energetice dăunătoare din punct de vedere economic, caută de urgență noi modalități pentru transportul și stocarea gazelor naturale lichefiate cumpărate de pe piața mondială.

Germania a închiriat patru nave specializate, așa-numitele FSRU, pentru a regazifica GNL pe mare și a-l introduce în sistemele de conducte de pe uscat.

Un loc de debarcare în Marea Baltică, care să le completeze pe cele de la Wilhelmshaven și Brunsbuettel, în Marea Nordului, ar extinde capacitatea.

Estul și sudul Germaniei depind în special de gazul rusesc prin gazoduct și ar beneficia de pe urma diversificării, potrivit Spiegel.

Conductele terestre care ar fi transportat gazul Nord Stream 2 ar putea asftel să fie fi refolosite.

  • Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro
  • Etichete:

    Distribuie articolul:

    Share on facebook
    Share on twitter
    Share on pinterest
    Articole similare
    Articole populare

    Newsletter

    Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.