Germania se află în pragul recesiunii după ce încrederea în economie s-a prăbușit în luna iulie

Moralul mediului de afaceri german a înregistrat o scădere peste aşteptări în luna iulie, pe fondul îngrijorărilor că inflaţia record şi livrările limitate de energie din Rusia vor arunca cea mai mare economie europeană într-o criză, arată rezultatele sondajului lunar publicat de institutul Ifo, preluat de Bloomberg și Agerpres.

Munchen, GermaniaFoto: Alexander Pohl / ddp USA / Profimedia

Institutul a informat că indicele climatului sau de afaceri a scăzut în luna iulie până la 88,6 puncte, cel mai redus nivel din ultimii doi ani, de la o cifră revizuită în jos de 92,2 puncte înregistrată în luna iunie.

„Germania este în pragul unei recesiuni. Preţurile mari la energie şi ameninţarea unor întreruperi în aprovizionarea cu gaze încep să afecteze economia. Companiile se aşteaptă la o înrăutăţire a activităţii de business în lunile următoare”, a declarat preşedintele Ifo, Clemens Fuest.

Aceste date scot în evidenţă extinderea pesimismului în mediul de afaceri din Germania, unde revenirea din pandemie este afectată de inflaţia galopantă şi criza de componente înrăutăţită de războiul din Ucraina.

Economia Germaniei a început să se contracte din nou după revenirea postpandemică

Un indicator privind activitatea în sectorul privat, calculat de S&P Global, arată că economia a început să se contracte în luna iulie, pentru prima dată în acest an.

La rândul său, Banca Centrală a Germaniei a avertizat săptămâna trecută că ritmul de creştere a preţurilor este posibil să rămână unul ridicat în lunile următoare şi ar putea chiar să îşi reia creşterea în luna septembrie, când vor expira măsurile temporare de sprijin.

Noul cancelar german Olaf Scholz avertiza încă din luna martie că o recesiune „devine din ce în ce mai probabilă” în Germania. În luna aprilie Germania a înregistrat deficit comercial, o premieră de la reunificarea țării după căderea comunismului.

Îngrijorările cu privire la livrările de gaze ruseşti afectează perspectiva de creştere a Germaniei, a avertizat Bundesbank în cel mai recent raport lunar de conjunctură.

Germania și-a redeschis unele centrale pe cărbuni

Un risc important pentru Germania, ţară care importă din Rusia o mare parte din necesarul de gaze naturale, este acela ca noile perturbări şi chiar oprirea livrărilor de energie să ducă inflaţia şi mai sus.

Afectaţi deja de creşterea preţurilor, consumatorii şi companiile trebuie să facă faţă acum unor dobânzi mai mari după ce Banca Centrală Europeană a majorat costul creditului, pentru prima dată în ultimii 11 ani.

Dată fiind situația dramatică, Germania a decis să își redeschidă centralele pe cărbune și petrol după ce țara a renunțat la energia atomică în timpul mandatului fostului cancelar Angela Merkel. Succesorul ei, Olaf Scholz, a dat însă asigurări că situația este una temporară.

Realizat pe baza unui sondaj în rândul a aproximativ 9.000 de firme, indicatorul Ifo arată atât opiniile şefilor de companii faţă de condiţiile economice actuale din Germania, cât şi aşteptările lor pentru următoarele şase luni.

Pe același subiect:

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.