Grupul francez Auchan nu intenţionează să îşi schimbe strategia pe piaţa din Rusia

Retailerul Auchan nu intenţionează să îşi schimbe strategia sau structura operaţiunilor de pe piaţa din Rusia, a anunţat miercuri divizia din Rusia a grupului francez într-un comunicat remis agenției Reuters, citează Agerpres.

Hipermarket Auchan în Novosibirsk, RusiaFoto: Kirill Kukhmar / TASS / Profimedia

Acest comunicat vine ca răspuns la informaţiile apărute în presa locală conform cărora Auchan Russia ar putea să cedeze controlul asupra operaţiunilor sale către o terţă parte.

Auchan, care are aproximativ 30.000 de angajaţi, 231 de magazine şi afaceri online în Rusia, este una dintre puţinele companii occidentale care continuă să opereze în Rusia după invadarea Ucrainei.

La finele lunii martie, Auchan anunţa că intenţionează să îşi menţină o prezenţă în Rusia, ceea ce a determinat Ucraina să ceară o boicotare a magazinelor grupului francez, în condiţiile în care alte mari companii precum McDonald’s, Renault sau Nike au ieşit de pe piaţa din Rusia.

„Principala misiune a Auchan Retail Russia este să ofere populaţiei produse de calitate la preţuri accesibile. La acest moment, Auchan nu intenţionează să facă schimbări în strategia sau modul de organizare a companiei”, a informat Auchan Russia într-un comunicat.

Înainte de începerea războiului din Ucraina, Auchan intenţiona să cheltuie peste 20 de miliarde de ruble (340 milioane de dolari) pentru dezvoltarea serviciilor digitale în Rusia până în 2024, în ideea de a-şi creşte vânzările online pe fondul creşterii concurenţei din partea rivalilor.

În România, Auchan are în portofoliu 223 magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri şi 185 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care 176 în staţiile Petrom, cât şi magazinul online auchan.ro.

Citește și:

____

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.