HARTĂ Coduri galbene și portocalii de caniculă până vineri

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de tip cod galben și cod portocaliu de caniculă, dar și de vijelii, valabile în mai multe părți din țară până vineri.

Canicula in BucurestiFoto: DreamsTime

Cod portocaliu de val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat, marți

Marți în Banat, Crișana, Oltenia și local în Muntenia și vestul Transilvaniei și al Maramureșului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…39 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cod galben de val de căldură și disconfort termic ridicat, tot marți

Pe parcursul zilei de 26 iulie valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.

Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, de marți ora 18:00 până miercuri, ora 03:00

În intervalul menționat, în vestul și nord-vestul țării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55…70 km/h), descărcări electrice și izolat averse torenţiale.

Cod galben de val de căldură și disconfort termic ridicat, miercuri, joi și vineri:

În intervalul menționat valul de căldură se va menține în special în jumătatea de sud a țării, disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.

Valul de căldură va continua și în următoarea perioadă, cu precădere în sudul și sud-estul țării.

Cod portocaliu: val de căldură persistent și disconfort termic accentuat, miercuri

Pe 27 iulie, în Oltenia și Muntenia valul de căldură va persista. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Pe parcursul zilei de miercuri (27 iulie), local în zonele de munte și în centru, iar după-amiaza și în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) și în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai notează meteorologii.

(foto articol ©LCVA|Dreamstime.com)

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.