În 18 şcoli din Braşov bullying este combătut cu ajutorul tehnologiei

În şcolile din Braşov fenomenul de bullying este combătut cu ajutorul tehnologiei.

Profesorii folosesc la ore mai mulţi roboţi educaţionali cu care elevii se pot juca şi învăţa. Astfel, cei mici sunt mai receptivi şi lucrează în echipe pentru a ghida robotul, antena3.ro.

Robotix vs Bullying este un proiect Erasmus care a fost introdus în mai multe şcoli din Braşov care îi ajută pe copii să lucreze în echipă şi să devină mai receptivi.

Un număr de 18 unităţi şcolare au primit roboţi educaţionali, iar profesorii au la dispoziţie trei platforme educaţionale de joc, menite să reducă violenţa în mediul şcolar.

„Copiii învaţă să gândească înainte de a avea o reacţie. Se îmbrâncesc, îşi spun cuvinte urâte şi atunci apare o reacţie de obicei la fel de violentă şi se intre într-un vârtej al violenţei care se umflă”, a declarat dr. Ionică Pîrvu, coordonatorul proiectului, pentru Antena 3 CNN.

Platformele se adresează copiilor de la clasa 0 şi până la clasa a VII-a. Peste 100 de profesori au fost pregătiţi să lucreze cu roboţii educaţionali pentru a combate fenomenul de bullying care ia amploare.

„Trebuie să recunoaştem faptul că bullyingul este o constantă a zilelor noastre şi că răspunsul nu îl deţin nici profesorii, nici părinţii, nici elevii, nici comunitatea, ci doar colaborarea acestor factori poate să ducă la o diminuare a acestor situaţii de agresiune”, a spus Mihaela Popa, director Casa Corpului Didactic Brașov.

Activităţile derulate la clasa a III-a spre exemplu, acolo unde existau copii marginalizaţi, au fost planificate cu ajutorul roboţelului, iar rezultatele s-au văzut imediat. Elevii atraşi de tehnologie au interacţionat mai bine unul cu celălalt, lăsând disputele deoparte.

„I-am folosit, de exemplu, la nivelul clasei a III-a, i-am folosit conform instrucţiunilor şi am avut anumite situaţii, copii marginalizaţi care provin din medii defavorizate şi trebuiau să regleze roboţelul, să-l planifice, să meargă în stânga, în dreapta, să găsească situaţiile respective şi după aceea să ne spună cum procedează ei pentru ca acel copil să nu mai fie marginalizat.

Ce putem face noi ca să îl ajutăm în această situaţie şi atunci roboţelul acesta a venit ca un imbold, un impuls să îi ajute să înţeleagă acest lucru, că nu este corect să râdem de colegii noştri, de copiii care nu se îmbracă potrivit, care nu au ce mânca”, a declarat Raluca Huma, învăţătoare.

Numărul de cazuri raportate de bullying din luna septembrie a fost de 21, potrivit inspectorului de proiecte educaţionale, Silviana Ciocean.

Intervenţii de combatere au avut loc atât în mediul urban cât şi în mediul urban.

Proiectul existent în şcolile din Europa a fost preluat şi adaptat pentru ţara noastră, iar dacă rezultatele sunt bune va fi introdus în mai multe zone din România.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.