Indian Wells – Principala favorită, forfait de ultim moment

Barbora Krejcikova (2 WTA), principala favorită a BNP Paribas Open (Indian Wells), a declarat forfait pentru competiția californiană.

Barbora KrejcikovaFoto: Gao Jing / Xinhua News / Profimedia

„Sunt foarte tristă şi dezamăgită să mă retrag de la BNP Paribas Open”, a declarat Krejcikova, într-un comunicat.

Barbora Krejcikova ar fi fost principala favorită a competiţiei, în absenţa liderului WTA, australianca Ashleigh Barty, care a anunţat şi ea că nu va participa, nefiind refăcută după ce a câştigat Australian Open.

De absenţa jucătoarei din Cehia profită sportiva franceză Alize Cornet, locul 34 WTA, care va fi exceptată de la primul tur.

Pe tabloul principal a fost inclusă Magdalena Frech din Polonia, locul 88 WTA, din postura de lucky loser.

Krejcikova era pe partea superioară a tabloului, pe care se află şi româncele Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, şi Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 25.

Acum, cea mai bine clasată jucătoare de pe această parte este poloneza Iga Swiatek, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3.

Campioana ediţiei trecute a turneului de la Roland Garros a ajuns până în optimi la Indian Wells 2021, conform News.ro.

Indian Wells face parte din categoria WTA 1000, are loc în perioada 9-20 martie, pe hard, și are premii totale în valoare de $8.369.455. Campioana en-titre este Paula Badosa.

World No. 2 Barbora Krejcikova has withdrawn from the BNP Paribas Open due to an elbow injury.

As the next player in line to be seeded, Alize Cornet will move into Krejcikova’s spot in the draw.#IndianWells pic.twitter.com/tbvMN5GmVn

— BNP Paribas Open (@BNPPARIBASOPEN) March 8, 2022

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.