Inflația a urcat la aproape 14%

Inflația a urcat la 13,8 %, arată datele transmise miercuri de INS. Alimentele s-au scumpit cu 13,5%, mărfurile nealimentare cu 8,9% iar serviciile cu 7,1%

Inflatia Foto: Piqsels.com

Gazele, cartofii, energia electrică uleiul și combustibilii s-au scumpit cel mai mult (cu peste 30%). De notat că niciun produs nu s-a ieftinit, singurul preț care a rămas neschimbat fiind cel al biletelor de tren. În rest, totul s-a scumpit.

Marți, BNR a dus rata dobânzii-cheie la 3,75%, într-o mișcare care încearcă să țină prețurile sub control. Dar scenariile pentru următoarele luni nu arată deloc bine.

Asistăm la scăderea perspectivelor de creștere economică, deoarece creșterea rapidă a costurilor de trai are efecte asupra venitului real al gospodăriilor, în timp ce investițiile private sunt afectate negativ de cererea mai scăzută, creșterea prețurilor inputurilor și perturbările prelungite ale lanțurilor de aprovizionare.

Scenariul actualizat arată o înrăutățire considerabilă a perspectivelor inflației. Se preconizează că inflația va continua să crească în T2’22 și să scadă doar treptat în următoarele patru trimestre, rămânând semnificativ crescută, ca urmare a unui impact suplimentar al factorilor care amplifică în prezent creșterea prețurilor, inclusiv a celor legate de războiul RU-UA. Potrivit BNR, inflația nu va reveni la niveluri de o cifră până în al doilea semestru din 2023.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.