Inițiativa viceprimarului Sebastian Rusu privind siguranța rutieră a fost aprobată astăzi de Camera Deputaților

Astăzi, Camera Deputaților a votat un proiect de lege inițiat de Partidul Național Liberal (PNL) privind siugranța rutieră. Au fost 268 voturi pentru și 4 abțineri.

Este vorba de proiectul de lege „Importanța iluminatului suplimentar stradal la nivelul trecerilor” pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

„Un proiect de lege în a cărei realizare m-am implicat personal, ca și co-inițiator, împreună cu colegul meu de partid, deputatul Gabriel Andronache – liderul de grup parlamentar #PNL, alături de care am susținut amendamentul privind siguranța rutieră în Comisia juridică a Camerei Deputaților.


Prin acest proiect, PNL a cerut redefinirea termenului de iluminare corespunzătoare a trecerilor de pietoni, așa cum era stipulat în OUG 195/2002 cu o definiție clară, care face referire la tipul de sistem necesar și la contrastul necesar pentru o vizibilitate optimă.


Noua lege prevede la art alin că «administratorul drumului public are obligația să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate și semnalizate corespunzător, de pe sectoarele de drumuri internaționale «E», drumuri naționale și drumuri de interes județean situate în intravilanul localităților, prin utilizarea unor sisteme de iluminat performante din puncte de vedere energetic».


«Importanța iluminatului suplimentar stradal la nivelul trecerilor» e un proiect pe care administrația liberală brașoveană l-a demarat încă din primul meu #mandat de consilier local (2016-2020).


Siguranța brașovenilor, copii sau adulți, pietoni sau participanți la traficul rutier, reprezintă o prioritate care și în prezent, când sunt viceprimar al Brașovului, mă preocupă în continuare”, a transmis viceprimarul municipiului Brașov, Sebastian Rusu.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.