Un elicopter SMURD a fost solicitat să intervină, miercuri după-amiază, pentru recuperarea unei turiste care s-a accidentat în timp ce se afla în zona vârfului Ţimbalul, din masivul Piatra Craiului. Femeia ar urma să fie preluată cu ajutorul unui troliu şi predată unui echipaj medical din Zărneşti.
ISU Braşov a transmis că femeia în vârstă de 43 de ani s-a accidentat în zona vârfului Ţimbalul, un loc greu accesibil. Pentru extragerea victimei a fost solicitat un elicopter SMURD.
Femeia va fi pusă pe o targă şi scoasă prin troliere. Ea va fi dusă în oraşul Zărneşti, unde va fi predată unui echipaj medical.