Jose Peseiro, fost antrenor la Rapid, a fost numit selecţioner al Nigeriei

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale Nigeriei, a anunţat duminică Federaţia Nigeriană de Fotbal (NFF), conform lefigaro.fr.

Jose PeseiroFoto: Twitter – Super Eagles

În vârstă de 62 de ani, noul antrenor îi urmează lui Augustine Eguavoen, care a demisionat la începutul lunii aprilie după ce a ratat calificarea ţării la Cupa Mondială 2022 din Qatar.

Publicul şi fanii au fost foarte critici faţă de abordarea tactică a lui Eguavoen, care şi-a preluat postul interimar după demiterea la sfârşitul anului 2021 a franco-germanului Gernot Rohr după cinci ani şi jumătate.

Nigeria, de trei ori campioana Africii, a fost eliminată în optimile de finală la ultima Cupă Africii a Naţiunilor disputată în Camerun în ianuarie.

Peseiro îşi va conduce echipa în Statele Unite la sfârşitul lunii mai pentru a juca un meci amical împotriva Mexicului, apoi împotriva Ecuadorului la începutul lunii iunie.

Peseiro a pregătit echipa Rapid în perioada iunie 2008 – ianuarie 2009: Tehnicianul a mai antrenat Sporting Lisabona, echipă de la care a fost dat afară în noiembrie 2018 după numai patru luni.

Printre altele, el a mai antrenat în carieră formaţiile Al Hilal, Panathinaikos, Braga, Al Wahda, Al Ahly, FC Porto, Al Sharjah şi Vitoria Guimaraes, scrie News.ro.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.