Kathleen Ann Kavalec – nominalizată de Biden pentru postul de ambasador al SUA la Bucureşti

Președintele american Joe Biden a nominalizat-o, vineri, pe Kathleen Ann Kavalec pentru funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite în România.

Kathleen Ann KavalecFoto: OSCE.org

Este pentru prima dată când Administrația americană propune o femeie pentru postul de ambasador la București.

Kavalec este un diplomat de carieră în cadrul Departamentului de Stat al SUA, fiind în prezent șefa misiunii OSCE în Bosnia și Herțegovina, fiind detașată în această funcție din 2019.

Anterior, ea a fost secretar adjunct în cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Asiatice din cadrul Departamentului de Stat de la Washington. Înainte de aceasta ea a fost directorul Biroului pentru Afaceri privind Rusia și șef adjunct al misiunii UNESCO la Paris.

Kathleen Ann Kavalec a lucrat anterior la Ambasada SUA de la București

Ea a fost de asemenea ofițer de afaceri culturale în cadrul ambasadei SUA din țara noastră, consilier politic în cadrul ambasadei americane de la Kiev și ofițer politic la ambasada americană de la Moscova, de două ori.

Kavalec s-a născut în statul american California, obținând o diplomă de licență de la Universitatea California din Berkely și un master în diplomație la Universitatea Georgetown din Washington DC.

Ea vorbește fluent cinci limbi străine, inclusiv româna, precum și spaniola, portugheza, franceza și rusa.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.