LiveScore Eintracht Frankfurt – Glasgow Rangers, în finala Europa League / Meciul a început

Eintracht Frankfurt a câştigat Europa League, miercuri seară, pe stadionul Ramon Sanchez-Pizjuan din Sevilla, după ce a învins echipa Glasgow Rangers, scor 5-4 la loviturile de departajare (a fost 1-1 după 90 și 120 de minute).

Eintracht Franfkurt a castigat Europa LeagueFoto: Manu Fernandez / AP – The Associated Press / Profimedia

Aribo (’57) a deschis scorul pentru Rangers, iar Borre (’69) a egalat pentru Eintracht.

La loviturile de departajare, Frankfurt a marcat prin Lenz, Hrustic, Kamada, Kostic şi Borre. Pentru Rangers au înscris Tavernier, Davis, Arfield, Roofe, iar Ramsey a ratat.

De știut:

  • Accidentat, Ianis Hagi nu a evoluat în acest meci pentru Rangers.
  • Ca palmares, Eintracht a câştigat Cupa UEFA în 1980, iar Glasgow Rangers a câştigat Cupa Cupelor în 1972.
  • Eintracht Frankfurt va juca în Liga Campionilor în sezonul viitor.

Au evoluat echipele:

Eintracht Frankfurt: Trapp – Al. Touré, Tuta (Hasebe ’59), Ndicka (Lenz ‘101) – Knauff, D. Sow (Hrustic ‘106), Rode (Jakic ’90), Kostic – Lindström (Hauge ’70), Kamada, Santos Borré. Antrenor: Oliver Glasner

Glasgow Rangers: McGregor – Goldson, Bassey Ughelumba, Barisic (Roofe ‘117) – Tavernier, Jack (Davis ’74), G. Kamara (Arfield ’91), Lundstram – Wright (Sakala ’74, Ramsey ‘117), Aribo (Sands ‘101), Kent. Antrenor: Giovanni Van Bronckhorst.

⏰ RESULT ⏰

Frankfurt are Europa League champions! \uD83E\uDD73\uD83C\uDFC6

\uD83E\uDD85 The Eagles win on penalties as Trapp saves Ramsay spot kick in Seville to seal 5-4 shoot-out victory \uD83D\uDC4F#UELfinal

— #UELfinal (@EuropaLeague) May 18, 2022

Desfășurarea meciului Eintracht Frankfurt – Glasgow Rangers 1-1 (5-4 la loviturile de departajare)

Lovituri de departajare: Tavernier marchează cu un șut pe centrul porții (0-1). Lenz egalează cu o execuție sigură (1-1). Davies trimite în vinclu (1-2). Hrustic șutează pe jos (2-2). Arfield șutează puternic și îl învinge pe Trapp (2-3). Kamada execută spectaculos, lângă bară (3-3). Ramsey șutează slab pe centrul porții și Trapp apără (3-3). Kostic trage lângă bară, McGregor se întinde, dar nu ajunge la minge (4-3). Roofe înscrie și cu noroc, mingea a lovit bara (4-4). Borre șutează în vinclu și Frankfurt câștigă Europa League (5-4).

Glasgow Rangers va executa primul penalty.

‘120+1 Tavernier trage plasat din lovitură liberă, dar Trapp ajunge la timp și respinge.

‘118 Kent șutează din fața porții, dar Trapp are o intervenție incredibilă.

‘107 Hrustic, jucători cu origini românești, trage pe lângă poartă de la marginea careului.

’95 Borre profită de o eroare a lui Bassey, ajunge în careu, dar fundașul formației scoțiene revine la timp și îl blochează în ultimul moment.

Prelungiri la Sevilla.

’69 Gol Eintracht! Kostic centrează perfect și Borre împinge mingea în poartă de la marginea careului mic.

’67 Rode pasează din prima pentru Kamada, japonezul încearcă să trimită mingea peste portar, dar aceasta cade pe plasa porții.

’57 Gol Rangers! Tuta alunecă într-o situație foarte delicată, Aribo rămâne singur cu portarul și înscrie.

’52 Borre cade în careu după un duel cu Goldson, dar arbitrul nu acordă penalty (a fost ajutat și de sistemul VAR).

’48 Lindstrom trage de la marginea careului, mingea este deviată și trece puțin pe lângă poartă.

’36 Lundstram trimite sub bară cu capul, dar Trapp este atent și respinge în corner.

’32 Kostic ia pe cont propriu un contraatac, realizează o cursă de 70 de metri, dar șutul său trece pe lângă poartă.

’20 Knauff trage de la marginea careului, dar McGregor are o intervenție extraordinară.

‘5 Rode (căpitanul lui Frankfurt) este lovit cu talpa în cap de Lundstram. Meciul este întrerupt câteva minute.

Meciul de la Sevilla a început.

Accidentat încă de la începutul anului, Ianis Hagi nu va juca pentru Glasgow Rangers. Acesta a postat miercuri un mesaj pe rețelele de socializare.

Aproximativ 100.000 de fani ai lui Rangers au călătorit în Spania pentru finala Europa League.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.