Mai multe vaci și un cal au fost filmați în timp ce mâncau din tomberon, la Codlea

O situație îngrijorătoare a fost semnalată de un bărbat din Codlea. În urmă cu câteva zile omul care se afla pe o pajiște de la marginea orașului a observat trei vaci și un cal care scormoneau după mâncare dintr-un tomberon plin de gunoi. Animalele ademenite de mirosul puternic au mestecat chiar și ambalajele din plastic, anunță stirileprotv.ro.

În filmarea făcută de bărbatul din Codlea se pot observa trei vaci care se înfruptă din mâncarea aruncată la un container. Animalele scormonesc printre caserole, pungi și farfurii de plastic, toate împrăștiate în jurul unui tomberon. Bovinele mănâncă cu poftă resturile alimentare dar, odată cu ele, mai înghit și ambalajele.

„M-a șocat dexteritatea cu care extrăgeau pungile mari, le sfâșiau și căutau tot ce este comestibil deși în mod normal vaca ar trebui să mănânce iarbă. Este un fenomen generalizat, din păcate, acele animale care sunt în zona respectivă consumă cu regularitate deșeuri”, a spus Aurel Agache, localnic, citat de aceeași sursă.

Mulți oameni ajung pe pajiștea de la marginea Codlei la sfârșit de săptămână, iar acesta este unul dintre motivele pentru care containerele se umplu până la refuz. Din păcate, tomberoanele ticsite cu deșeuri au devenit un adevărat magnet pentru vacile, oile și caii localnicilor. Este un fenomen generalizat, din păcate, acele animale care sunt în zona respectivă consumă cu regularitate deșeuri.

„Fără discuție, acel plastic nu este benefic pentru animale, poate deveni o problemă dacă acea cantitate este ridicată și contaminarea microbiologică este fără doar și poate mai mare sau mai mică. Dar există”, a declarat Cristian Coroian, profesor la Facultatea de Zootehnie USAMV Cluj-Napoca.

Din păcate, câmpurile, malurile apelor și pajiștile sunt pline de grămezi ilegale de gunoi, iar turmele de oi și cirezile de vaci pasc pe ele nestingherite. Proprietarii animalelor sunt fericiți să găsească această sursă gratuită de hrană, însă nu se gândesc la riscuri.

„Substanțe pe care ingeră animalele se pot găsi de asemenea și în lapte, și asta preponderent unde există o poluare intensivă cum sunt gropile de gunoi. Suntem undeva comparativ cu Africa sau Asia de Sud”, a spus Octavian Berceanu, specialist în politici publice de mediu.

Fenomenul poate fi stopat dacă autoritățile locale și cele de mediu ar strânge la timp gunoaiele și i-ar amenda pe cei care aruncă la întâmplare deșeuri. Fermierii prinși că își pasc cu bună știință turmele pe haldele de gunoi, ar putea fi sancționați de autoritățile veterinare.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.