Maserati va lansa în 2023 una dintre cele mai rapide mașini electrice de pe piață, capabilă să atingă 320 km/h

Sunt foarte puține modele full-electrice care pot atinge 250 km/h, iar unul dintre cele mai rapide va fi lansat la anul. Maserati GranTurismo Folgore poate ajunge de la 0, la 100 km/h în 2,7 secunde și va avea o putere echivalentă cu 1.200 CP. Viteza maximă va fi 320 km/h.

Maserati GranTurismo FolgoreFoto: Hotnews

Printre puținele mașini electrice care, la versiunile de top, pot atinge 250 km/h se numără Tesla Model 3 Performance, Porsche Taycan Turbo S, Tesla Model Y Performance, Kia EV6 GT, Audi e-tron GT RS, BMW iX M60 și Mercedes EQS AMG 53 4MATIC+.

GranTurismo Folgore va fi primul coupe full-electric al Maserati și va fi lansat în a doua parte din 2023. Marca italiană din grupul Stellantis va vinde doar mașini 100% electrice după 2030 și ultimele modele noi pe benzină vor fi lansate la anul.

Denumirea Folgore (fulger, în limba italiană), va fi folosită la toate modelele electrice Maserati, pe viitor. Compania va lansa în 2023 și o versiune full-electrică a SUV-ului Grecale care a fost lansat în primăvara acestui an în variante cu motoare convenționale.

Versiunea cu motor pe benzină, 3.0 litri, V-6 Nettuno, a GranTurismo va fi lansată în primele luni din 2023, iar varianta full-electrică va fi lansată câteva luni mai târziu și va avea baterie cu capacitatea de peste 100 kWh și trei motoare ce vor dezvolta echivalentul a 1.200 CP.

Davide Grasso, șeful Maserati, declara în iulie că electrificarea mărcii se va produce mai repede decât era prevăzut, fiindcă se schimbă și cerințele clienților și tot mai mulți sunt dispuși să cumpere mașini electrice cu motoare mari.

Maserati a vândut în Europa 4.200 de mașini anul trecut, în creștere cu 20% față de 2020. Cel mai bun an a fost 2017, când totalul s-a apropiat de 10.000 de unități.

Cel mai „ieftin” model Maserati este Grecale, cu prețuri ce pornesc de la 81.000 euro, iar MC 20, cu motor de 630 CP, costă de la 243.000 euro.

Surse: Automotive News, Autocar UK

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.