Maşinile Google Street View ajung din nou la Braşov

Mașinile Google Street View se întorc în România începând cu jumătatea lui martie. În următoarele luni, ele vor străbate șoselele țării și vor vizita peste 120 de localități și drumurile dintre ele, cu scopul de a actualiza imaginile Street View din orașe, șosele și autostrăzi pe Google Maps. Printre oraşele în care vor face fotografii noi se numără şi Braşovul sau Făgăraşul 

De la jumătatea lunii martie, mașinile Google Street View se întorc în România, iar în următoarele luni vor străbate șoselele țării și vor vizita peste 120 de localități și drumurile dintre ele, cu scopul de a actualiza imaginile Street View din orașe, șosele și autostrăzi pe Google Maps.

Preluarea de imagini 360 de grade Street View în România va începe marți,15 martie. Mașinile Google Street View vor acoperi zone și localități din toată țara, de la București, Constanța, Harșova, Curtea de Argeș, Iași sau Piatra Neamț, și până la Orșova, Cluj-Napoca, Vișeu de Sus sau Oradea.

Lista actualizată și completă a zonelor care vor fi fotografiate de mașinile Street View în România poate fi consultată AICI.

În România, serviciul Street View este disponibil în România din 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe pe Google Maps. Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice, conform comunicatului.

Extinderea Street View în România a continuat, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea.

Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2021, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora, precum și șosele care le conectează.

Înainte de publicarea imaginilor 360 de grade preluate, acestea sunt procesate cu o tehnologie specială care estompează fețele oamenilor și plăcuțele de înmatriculare a mașinilor pentru a nu putea fi identificate, iar astfel confidențialitatea protejată.

Street View oferă o funcționalitate suplimentară pentru ascunderea detaliilor – fețele oamenilor, mașini, case, etc – care poate fi solicitat prin accesarea butonului „raportează o problemă” din partea dreaptă-jos a imaginilor.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.