Modificări fiscale adoptate de Guvern: Nou termen la amnistia din 2019, prelungirea taxării inverse, pedepse mai mari la contrabandă

Guvernul a adoptat câteva modificări fiscale, precum extindereaa aplicării amnistiei din Ordonanța 6/2019, prelungirea taxării inverse în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA, pedepse mai mari pentru contrabandă.

Sedinta de guvern – Nicolae CiucaFoto: Guvernul Romaniei

Noutăți și termen nou în privința amnistiei din 2019

A fost extinsă sfera de aplicare și prelungită data la care se raportează obligatiile bugetare ce pot face obiectul restructurării până la data de 31 decembrie 2021.

Astfel, pentru termenul de depunere a notificării privind intenția de restructurare care a început la data de 8 august 2019 (data intrării în vigoare a OG nr. 6/2019) și s-a împlinit la 31 octombrie 2019, ulterior fiind stabilite noi termene în perioada 1 februarie – 30 septembrie 2020 şi în perioada 1 noiembrie 2020 – 30 septembrie 2021, urmează a fi stabilit un nou termen în perioada dintre data intrării în vigoare a noii ordonanțe și data de 31 ianuarie 2023 inclusiv.

În ceea ce privește termenul de depunere a solicitării de restructurare care este 31 iulie 2022 acesta a fost prorogat până la 31 iulie 2023.

În plus, în vederea abordării unitare a facilităților fiscale, în ceea ce privește fondurile europene, așa cum sunt, de exemplu fondurile nerambursabile acordate prin programele SAPARD, FEADR 2007-2013, FEADR 20142020, EURI se exceptează de la acordarea restructurării obligațiilor bugetare pentru obligațiile bugetare ce reprezintă fonduri europene sau fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene.

Au fost excluse din sfera obligațiilor bugetare pentru care poate fi acordată restructurarea, obligațiile bugetare rămase de plată ca urmare a unei restructurări acordate care a eșuat, în scopul corelării cu facilitățile reglementate în Codul de procedură fiscală, respectiv, eșalonările la plată.

Pentru situația în care solicitarea de restructurare a obligațiilor bugetare a fost respinsă de organul fiscal până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor pentru accesarea acestei facilității, contribuabilul poate relua procedura de restructurare și depune o nouă notificare și o nouă solicitare de restructurare dacă apreciază că poate îndeplini condițiile prevăzute în OG nr. 6/2019.

Prelungirea taxării inverse

Având în vedere că mecanismul taxării inverse este considerat un instrument util în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA, s-a prelungit aplicarea taxării inverse pentru operațiunile prevăzute în legislația națională până la 31 decembrie 2026.

Mai exact este vorba despre:

• livrarea de cereale și plante tehnice, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr, care nu sunt în principiu destinate ca atare consumatorilor finali.

• transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră

• livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de energie electrică se înțelege un consum de maximum 1% din energia electrică cumpărată. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul care deține licența pentru administrarea piețelor centralizate de energie electrică eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacțiile pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică.

• transferul de certificate verzi, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

• furnizările de telefoane mobile, și anume dispozitive fabricate sau adaptate pentru utilizarea în conexiune cu o rețea autorizată și care funcționează pe anumite frecvențe, fie că au sau nu vreo altă utilizare;

• furnizările de dispozitive cu circuite integrate, cum ar fi microprocesoare și unități centrale de procesare, înainte de integrarea lor în produse destinate utilizatorului final;

• furnizările de console de jocuri, tablete PC și laptopuri.

• livrarea de gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărările de gaze naturale, o reprezintă revânzarea acestora și al cărei consum propriu de gaze naturale este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de gaze naturale se înțelege un consum de maximum 1% din cantitatea de gaze naturale cumpărată. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul care deține licența pentru administrarea piețelor centralizate de gaze naturale eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacțiile în care acesta deține calitatea de contraparte.

Prag maximal al concentrației alcoolice

Se introduce în legislația națională o prevedere referitoare la pragul maximal al concentrației alcoolice de 8,5% vol., pentru care se pot aplica accize reduse la orice tip de alte băuturi fermentate, necarbonatate sau spumoase.

Contrabanda: pedeapsă mai mare

În vederea alinierii limitelor de pedeapsă cu cele de la infracțiunea de contrabandă, s-a majorat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută la art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, respectiv cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Adică, pedeapsa este prevăzută în acest caz:

• deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, tutun de fumat peste 1 kg, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri

De asemenea, închisoare de la 1 la 5 ani, printre altele, pentru:

  • achiziționarea de alcool etilic și de distilate în vrac de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru producție sau expeditorii înregistrați de astfel de produse, potrivit prezentului titlu;
  • refuzul sub orice formă a accesului autorităților competente cu atribuții de control pentru efectuarea de verificări inopinate în antrepozitele fiscale;
  • folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum și amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantități de alcool sau distilate necontorizate;

Proiectul adoptat de Guvern mai prevede abrogarea majorității articolelor ordonanței de organizare a Loteriei bonurilor fiscale.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.