Moscova susține că unități militare ucrainene se retrag din Severodoneţk

Armata rusă a afirmat sâmbătă că unităţi militare ucrainene se retrag din oraşul-cheie Severodoneţk din estul Ucrainei, oraș în care se duc lupte intense între forțele Kievului şi trupele Kremlinului, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor KonașenkovFoto: Russian Defence Ministry / UPI / Profimedia

„Unități ale armatei ucrainene, suferind pierderi critice în timpul luptelor pentru Severodoneţk (până la 90% în mai multe unităţi), se retrag spre Lisiciansk”, un oraș important vecin, situat de cealaltă parte a râului Doneţ, a afirmat Ministerul rus Apărării, sâmbătă, într-un comunicat.

Comunicatul nu oferă însă nicio informație cu privire la numărul militarilor ucraineni care s-ar retrage spre Lisiciansk, iar AFP precizează că nu a putut verifica aceste declaraţii din surse independente.

„Realizând că este imposibil să reziste mai mult şi să menţină controlul asupra zonei industriale Severodoneţk, autorităţile ucrainene au ordonat unui grup tactic mixt să mineze rezervoare ce conţin azot şi acid azotic în uzina (de îngrăşăminte chimice) Azot”, a continuat ministerul rus.

Rușii susțin că ucrainenii vor să arunce în aer rezervoarele cu produse chimice, ca să „întârzie” ofensiva rusă

Conform acestuia, „grupul tactic mixt” rămas la faţa locului este format în special din „supravieţuitori” ai brigăzii 79 de asalt aerian şi din membri ai apărării teritoriale ucrainene.

Potrivit Moscovei, armata ucraineană vrea să arunce în aer cuvele cu produse chimice pentru a contamina zona şi a „întârzia” ofensiva trupelor ruse.

Forţele ruse au drept obiectiv declarat controlul total asupra bazinului minier Donbas, pe care forţe separatiste pro-ruse susţinute de Moscova îl controlează parţial din 2014.

Oraşul Severodoneţk, împreună cu cel vecin Lisiciansk, situate ambele la circa 80 de kilometri de capitala administrativă regională ucraineană Kramatorsk, constituie o aglomerare-cheie pentru atingerea acestui obiectiv.

Severodoneţk număra înainte de război aproximativ 100.000 de locuitori.

____

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.