Motociclist rănit grav de un polițist din Braşov aflat în misiune. Omul legii, declarat nevinovat

Un polițist din Brașov a fost declarat nevinovat pentru accidentarea unui motociclist (la rândul său polițist) în urma căruia a pornit pentru încălcarea unor reguli de circulație.

Un polițist din județul Brașov a fost cercetat pentru vătămare corporală după ce l-a accidentat pe un motociclist (polițist ajutor de șef de post în județul Giurgiu) în urma căruia a pornit pentru încălcarea unor reguli de circulație, transmite adevarul.ro.

Motociclistul rănit în timpul cursei în care a fost urmărit de mașina de Poliție a depus plângere penală împotriva polițistului care l-a accidentat, lovindu-i motocicleta cu mașina. După ce dosarul a fost clasat, motociclistul rănit a făcut plângere împotriva soluției, dar Judecătoria Zărnești a respins plângerea motociclistului arătând că „în cauză nu s-a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că suspectul (n.r. polițistul aflat în misiune) putea să prevadă modalitatea de evitare a rezultatului produs, și să acționeze în consecință”.

Incidentul a avut loc în 20 august 2017. Agentul făcea parte dintr-un echipaj care supraveghea, cu o autospecială Dacia Logan, traficul pe DN 73, care era aglomerat, fiind o zi de duminică.

La un moment dat, în spatele autospecialei de Poliție au apărut patru motocicliști, grupați doi câte doi. Pentru că doi dintre motocicliști au depășit mașina de Poliție pe linia continuă, agentul aflat la volan a pornit în urmărirea lor.

Cu semnalele luminoase pornite (semnalul acustic nefuncţionând), dar claxonând, echipajul de poliţie a reuşit să-i ajungă pe cei doi motociclişti din urmă, în aproximativ 500-600 metri.

Polițistul aflat în dreapta a scos brațul pe geam și le-a făcut semn motocicliștilor să oprească. Cei doi nu s-au conformat, iar după aproximativ 300 de metri, polițiștii au reușit să depășească motocicletele. Polițistul de la volan a coborât din mașină și le-a făcut semn celor doi motocicliști să oprească.

„Pentru un moment, persoana vătămată a dat să oprească însă, urmare a faptului că celălalt motociclist i-a făcut semn cu mâna, şi-au continuat deplasarea, ignorând semnalul de oprire al poliţistului”, se arată în dosar.

Polițistul a pornit din nou în urmărirea celor doi motocicliști, mergând în spatele lor până la ieșirea din zona de case din Moeciu de Jos. „În tot acest timp, cei doi motociclişti au depăşit neregulamentar mai multe autovehicule, atât pe linie continuă, marcaj pietonal sau în condiţiile în care din faţă veneau alte autovehicule ai căror conducători auto au fost nevoiţi să efectueze manevre de evitare a coliziunii cu ei, au trecut pe roşu la un semafor amplasat într-o zonă de lucrări”, se mai arată în dosarul intervenției.

La un moment dat, din cauza „traficului intens şi serpentinelor”, cei doi motociclişti au reușit să se distanţeze de echipajul de poliţie, fiind pierduţi din câmpul vizual. Motocicliștii au fost ajunși din urmă, iar într-o curbă deosebit de periculoasă, motocicliștii au frânat.

Mașina de Poliție, aflată la distanță mică în spatele uneia dintre motociclete, nu a mai putut evita impactul și l-a lovit pe motociclist, rănindu-l grav (110-120 de zile de îngrijiri medicale – grad de invaliditate II, având incapacitate adaptativă de 70%).

Plângerea motociclistului

În urma anchetei, dosarul penal pentru vătămare corporală deschis pe numele agentului de poliție a fost clasat, polițistul fiind declarat nevinovat.

Motociclistul a depus plângere împotriva soluției, arătând că „deși s-a reținut prin ordonanțele contestate că împrejurările în care s-a produs accidentul s-au datorat atitudinii culpabile ale victimei și ale martorului (care nu ar fi respectat semnalele polițiștilor, respectiv ar fi încălcat prevederile Codului Rutier privind depășirea autospecialei de poliție pe trecerea de pietoni și nerespectarea culorii roșii a semaforului), nu există nicio altă probă exceptând declarațiile polițiștilor, care să confirme aceste împrejurări și, deși la dosar există probe obiective constând în înregistrări, niciuna dintre acestea nu confirmă situația prezentată”.

„Mai mult, unul dintre procesele-verbale de contravenție întocmite de suspect în calitatea sa de polițist rutier — agent constatator, în absența contravenientului, întocmit pe numele martorului …(n.r. al doilea motociclist) a fost anulat de către instanța de judecată, întrucât nu s-au confirmat împrejurările în descrierea faptei. În situația în care niciuna dintre pretinsele contravenții nu au fost săvârșite de victimă, nu se mai poate reține justificată urmărirea pornită împotriva acesteia, cu atât mai mult cu cât urmărirea nu a respectat procedurile obligatorii în astfel de situații”, se mai arată în plângere formulate împotriva ordonanței de clasare.

Verdict: polițistul nu este vinovat

Judecătoria Zărnești a respins plângerea formulate împotriva soluției de clasare, arătând că „nici concluzia expertului, cuprinsă în suplimentul la raport (datorită unei distanţe foarte mici, de circa 2-3 m pe care autospeciala de poliţie pe care o conducea o avea faţă de motocicleta din faţa sa, producerea accidentului putea fi prevenită dacă s-ar fi păstrat o distanţă de siguranţă faţă de motocicletă), nu constituie o probă certă de vinovăție, ci doar o opinie”.

„Subiectului activ al infracțiunii îi era pretins să respecte – după standardul omului rezonabil – două obligații de mijloace, deopotrivă legale (a urmări și opri vehiculul care nu s-a conformat semnalelor și a realiza această operațiune prevăzând constant orice frânare intempestivă a vehiculului urmărit). Judecătorul constată că în cauză nu s-a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că suspectul putea să prevadă modalitatea de evitare a rezultatului produs, și să acționeze în consecință”, se arată în sentința Judecătoriei Zărnești, care este definitivă.

Etichete:

Distribuie articolul:

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Articole similare
Articole populare

Newsletter

Rămai la curent cu cele mai importante știri ale momentului.